Una dintre cele mai cunoscute fețe de pe micul ecran ar putea să dispară din fața telespectatorilor. Faimoasa prezentatoare de la Pro TV își propune să intre în politică.
Prezentatoarea TV Elena Lasconi se gândește serios să își înceapă o carieră politică, pentru că nu suportă să stea pe margine, când vede câte probleme există. Vedeta de la Pro TV ia în considerare să candideze la Primăria Câmpulung, conform unui interviu acordat pentru Libertatea.
„Nu exclud posibilitatea asta, pentru că am stat să mă gândesc că, dacă toți stăm pe margine și toți zicem că avem altă treabă, că avem un job și nimeni nu face nimic, iată cine ne conduce! Ia uite ce se întâmplă!
Oricum, e bine să zic că mă mai gândesc, ca să se pună ăia pe treabă și să asfalteze pe acolo drumurile, să bage apă! N-am apă în municipiu, în Câmpulung. Nu există apă pe strada mea, dacă îți vine să crezi…”, a afirmat prezentatoare de la Pro TV.
Vedeta a „câștigat” deja primele voturi.
„Îmi place să mă duc la casa mea de la Câmpulung și să plivesc florile, să plantez, să mă uit cum cresc, să mă întâlnesc cu vecinii de pe uliță și să joc table cu nenea Gigi, să-mi aducă tanti Gica ouă și să stau la cafea cu ea. Sunt vecinii mei de acolo. Au 70 și ceva de ani. Îmi mai place să vină la mine Drăgoșelu și Ancuța să jucăm canastă, să le dau dulciuri copiilor care trec pe stradă…
Avem tot felul de proiecte, că poate o să mă fac primăriță la Câmpulung, ce ar fi să candidez, să facem strada, să facem cutare. Ei tot văd că eu tot fac și îmi spun mereu că o femeie de la țară nu lucrează cât lucrez eu.
Când vin de acolo, vin ruptă. Și acum am o febră musculară de nu mai pot. Vecinii deja se gândesc să mă voteze primăriță”, a mai spus Elena Lasconi.