Tragedie în lumea mondenă! O vedetă de la noi, în MOARTE CLINICĂ după ce a fost la saună

O vedetă de la noi a trecut prin momente cumplite, care însă s-au transformat în final într-o experiență neobișnuită pe care nu o va uita toată viața.

Pictorița Mariana Calfa a mărturisit că la un moment dat a intrat într-o saună și a stat timp de 40 de minute, după care a simțit că i se face rău.

Vedeta a povestit că în acel moment s-a „decorporalizat”, având parte de o experiență inedită.

Mariana Calfa a stat în moarte clinică, însă ceva a făcut-o să revină în simțiri, potrivit mărturisirilor vedetei, de la Antena Stars, scrie Spynews.ro.

Pictoriția a fost la un pas să devină clarvăzătoare, după ce a depășit acest episod. 

„Eu de mic copil știam ce se va întâmpla, vedeam în timp. Dintotdeauna am avut anumite puteri, după moartea clinică am început să lipesc obiecte precum plastic, metal, carne, pâine. Am început să citesc, iar acum sunt lămurită. Eu am început să țin posturi negre de la vârsta de șase ani. Duminica mergeam la biserică", a declarat Mariana Calfa, la Agenția Vip. 

Maraian Calfa a mai dezvăluit că poate să simtă înainte ca o persoană dragă să-și piardă viața.

„Când se întâmplă ceva rău eu văd în vis, când a murit mama am visat înainte cu trei zile. I-am dat un mesaj surorii mele mai mari că va muri într-un spital, am dovezi pentru tot ce spun. Am vise, simt și tot ce spun se întâmplă.", a mai spus Mariana Calfa.