Asistenta „matinalilor” de la Antena 1, Flavia Mihășan, a fost implicată într-un scandal care s-a lăsat cu proces. Este vorba de două femei care îi cer vedetei presupuse despăgubiri provocate în timpul unui accident rutier.
Recent, magistrații au luat o hotărâre surprinzătoare care are legătură cu Flavia. Împotriva asistentei TV a fost făcută inițial o plângere penală din partea Floricăi M. şi Mariei N. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Potrivit Spynews.ro, instanțele judecătorești au găsit-o nevinovată pe Flavia. Însă, cele două femei nu au fost mulțumite de decizia magistraților și u dat-o în judecată din nou, însă, de data aceasta, pe latură civilă.
Astfel, judecătorii i-au dat câştig de cauză Flaviei Mihășan și au obligat-ope una dintre reclamante să-i achite vedetei suma de 2.600 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
„Respinge cererea, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect. Obligă reclamanta M. Florica să ramburseze pârâtei (n.r.: Flavia Mihăşan) cheltuielile de judecată în suma de 2.600 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a fost decizia magistraţilor, conform sursei citată mai sus.