O cunoscută prezentatoare TV a trecut prin momente cumplite, în urma unui accident de circulație în care a fost implicată.
Acum câțiva ani, Simona Pătruleasa a fost implicată într-un accident care i-a marcat viața. Vedeta se îndrepta spre serviciu, într-un autobuz, când acesta a intrat în plin într-o altă mașină.
În mod neașteptat, prezentatoarea parcă presimțise nenorocirea care urma să aibă loc:
„Eram în primii ani în sistemul de învăţămant. Autobuzul în care mă aflam în drum spre casă mergea cu viteză şi, într-o curbă, a intrat în plin într-o altă maşină care venea din sens opus. Am avut o presimţire că se va întâmpla ceva rău şi mă ţineam cât puteam de tare de scanul din faţa mea. Impactul a fost devastator. Un om a murit, altul a rămas infirm. Dumnezeu a avut grijă de mine atunci, dar o săptămână nu am avut curaj să urc în autobuz pentru a merge la serviciu.”, a spus Simona Pătruleasa pentru csid.ro.
Accidentul cumplit s-a petrecut pe vremea când Simona avea doar 20 de ani, atunci când s-a mutat în București, dar a avut un impact puternic asupra sa.
„La 20 de ani am venit în Bucureşti si m-a marcat această mutare, pentru că nu credeam că o să mă obişnuiesc cu acest oraş, mi se părea aglomerat şi cu un trafic infernal. La 30 de ani viaţa mea s-a schimbat radical în urma unui interviu care m-a propulsat pentru prima dată în postura de prezentator TV. La 40 de ani eram deja mămică, iar de atunci trăiesc cele mai frumoase momente! Chiar dacă fac 44 de ani spre finalul anului, mă bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu, pentru că mi-a oferit mai mult decât aş fi sperat.”, a mai declarat Simona Pătruleasa.