Vauchere de vacanţă. Preşedintele ANAT le consideră “o glumă proastă”

Actul normativ privind voucherele de vacanţă, dat de Executiv pe 30 iunie, este o glumă proastă, consideră preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, în opinia căruia voucherul "este o poveste pe care trebuie să o uităm".

"Actul normativ care a fost dat pe 30 iunie a fost o glumă proastă. Îmi asum, ştiu ce vorbesc. În prima parte spune că cei de la întreprinderile de stat şi regiile cu capital de stat, dacă merg bine, dacă sunt pe plus, pot să primească vouchere şi evident că trebuie să fie prinse în buget. Şi, anul acesta, nu este nimic prins în buget, doar anul viitor. Deci, anul 2017 s-a dus şi e 'La revedere!'. Iar în anul 2018, doamna Olguţa (ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu - n. r.) a zis că de la 1 decembrie vor intra prime în bani. Deci, eventual putem să avem vouchere numai pentru 11 luni. În condiţiile astea, asta cu voucherele este o poveste pe care trebuie să o uităm", a declarat, Alin Burcea.

Preşedintele ANAT a subliniat că, în opinia sa, nici angajaţii din administraţia centrală şi locală nu vor primi vouchere de vacanţă, pentru că nu sunt resurse financiare, anunţă Agerpres.

"Ordonanţa, partea a doua, spune aşa: pentru administraţia centrală şi locală o să dăm o Hotărâre de Guvern. Eu am lucrat doi ani la minister. Ştiu foarte bine. Când dai o ordonanţă pe jumătate de pagină şi zici: 'Hotărârea de Guvern va veni', ca şi Isus Hristos va veni sau poate nu va veni. Eu nu cred că va veni nimic, pentru că pur şi simplu nu sunt resurse financiare. Punct!", a explicat Burcea.

Conform ordonanţei de urgenţă publicate în Monitorul Oficial din 30 iunie, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,"acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte (...) când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz".

De asemenea, actul normativ mai prevede că "în cazul instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, modalitatea de acordare a indemnizaţiilor de vacanţă se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaţilor din administraţia publică centrală şi locală pentru vouchere de vacanţă sau echivalent."

OUG mai prevede că, începând cu data de 1 decembrie 2018, "operatorii economici vor acorda angajaţilor proprii primele de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat".

Voucherele de vacanţă emise pe suport electronic vor putea fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanţă acordate de angajator şi pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice în unităţile afiliate. Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei, valoare nominală maximă pe voucher.