Vasluiul, acoperit de nisipul din Sahara

Altă belea pentru vasluieni. După violuri, beții crâncene, incesturi și alte dandanale, altă năpastă a dat peste ei

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Naționale de Meteorologie, începând din seara zilei de luni, 11 mai, circulația aerului deasupra Europei favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Depunerile de praf în România au putut fi observate îndeosebi în prima parte a zilei de marți, 12 mai, în zonele de deal și de munte, precum și în centrul și nord-estul teritoriului.

Începând cu ora 14, norul de praf și-a făcut simțită prezența și în județul Vaslui, făcând aerul aproape irespirabil, informează colegii de la ziarul vasluian Vremea Nouă.

Praful saharian este un amestec de nisip și praf din Sahara, o zonă imensă de deșert care acoperă cea mai mare parte a Africii de Nord. La fel ca în multe părți ale lumii, vântul care suflă puternic peste aceste ținuturi deșertificate ridică în atmosferă praf și nisip. Odată ce este ridicat de la sol de vânturi puternice, norii de praf pot atinge altitudini foarte mari și pot fi transportați în întreaga lume, acoperind mii de kilometri. Uite-așa, s-a ajuns și la Vaslui.