Un bărbat din Vaslui, declarat mort de judecători, deşi e viu, a obţinut, astăzi, o sentinţă prin care instanţa a admite faptul că este în viaţă. Omul a fost mult timp plecat la muncă în străinătate şi nu a ţinut legătura cu familia.
Constantin Reliu, în vârstă de 63 de ani, a câştigat procesul prin care a solicitat să i se recunoască faptul că, deşi a fost declarat mort pe cale judecătorească, el este în viaţă, scrie Mediafax.
Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Bârlad au admis, marţi, acţiunea de constatare a nulităţii actului prin care instanţa stabilise că este decedat.
"Instanţa admite cererea formulată de reclamantul Constantin Reliu. Constată nulitatea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, respectiv sentinţa pronunţată de Judecătoria Bârlad şi, ca o consecinţă, anulează certificatul de deces emis pe numele reclamantului Constantin Reliu", au precizat judecătorii bârlădeni.
În luna martie, judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat de bărbat împotriva deciziei din data de 10 august 2016, prin care Judecătoria Bârlad stabilise că este decedat.
De fapt, bărbatul a plecat în 1992 la muncă în străinătate, ultima dată discutând cu rudele sale în anul 1999. În anul 2013, soţia acestuia a solicitat în instanţă declararea decesului bărbtului, ceea ce s-a şi întâmplat în 2016, când Judecătoria Bârlad a admis acţiunea femeii.
La începutul acestui an, bărbatul a ajuns din nou în România, unde a constatat că a fost declarat mort.
Potrivit Codului Civil, "în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă".
De asemenea, potrivit art. 949 din Codul Civil, se poate depune o cerere de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţă, iar solicitarea se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea.