Selecţionerul naţionalei de handbal a răspuns întrebărilor EVZ prin internet, după 14-15 cu Algeria. În 1999, Vasile Stângă învârtea un porcoi de bani şi îi scoatea din "foame" pe românii care se uitau la televizor cu ochii ieşiţi din orbite şi inima cât un purice.
Cel care a adus jocul Bingo în România trecea drept un sfânt ("Mulţumim domnului Vasile Stângă şi lui Dumnezeu! Ne-aţi scos din foame"), împărţind, prin intermediul "domnului Geo" (n.r. - Raeţchi), Dacii şi Matizuri. Acum, Stângă a coborât printre muritori şi antrenează naţionala masculină de handbal a României.
Ieri, EVZ l-a apelat telefonic pe Stângă. Aflat în Suedia, selecţionerul n-a răspuns, dar a trimis înapoi un SMS. "Sunaţi-mă pe skype (n.r. - un program care permite efectuarea de apeluri telefonice gratuite)!". E semnul că pe Stângă nu-l mai dau banii afară din casă, iar luni a băgat şi România în "foame", odată cu rezultatul şocant de la Mondiale, 14-15 (10-8) cu Algeria.
INTERVIU
"Nu e nicio ruşine!"
La un "time out" le-aţi spus: "Haideţi să facem ceva", în loc să le indicaţi exact cum ar fi trebuit continuat jocul. Le-am dat schemele înainte. Atunci le-am zis să facem ceva, în sensul să nu mai ratăm. Dar parcă le-a luat Dumnezeu minţile!
"Nici psihologul nu înţelege"
Vă consideraţi vinovat? Domnule, nici psihologul nu înţelege ce s-a întâmplat! Nimeni! Cu ce este de vină antrenorul? S-a ajuns în faţa porţii, dar s-a ratat. Toţi neaveniţii care habar n-au de sport şi-au dat cu părerea despre mine. Nu mă leg de post. Am venit să ajut. Dacă vine unul mai pregătit, mă dau la o parte.
Se spune că joci aşa cum te pregăteşti. Ceea ce s-a antrenat nu s-a făcut. Ce p...a mă-sii să fi făcut? Există vreo explicaţie pentru astfel de ratări? Stamate dă "învârtită", în loc să tragă tare.
Ne temem şi de Australia? Ei, nici chiar aşa. Mai există o şansă de calificare, să batem Serbia la două goluri. Iar într-un amical, sârbii i-au condus la pauză pe ruşi, pe care noi i-am eliminat la baraj, cu 12 goluri şi i-au bătut la 6 goluri!
E o ruşine ce a fost cu Algeria? Nu e nicio ruşine! Am luat bătaie de la una dintre primele două echipe ale Africii! Le voi pune jucătorilor fazele, să vadă unde au greşit.
Credeţi că îi ajutaţi astfel? Trebuie să vadă şi ei ce prostii au făcut!
De ce rezistăm doar o repriză? Atât putem. De vină este nivelul campionatului intern.
CM 2011 - GRUPA C
Meciurile de astăzi
- România - Australia, Ora 21.30, Dolce Sport
- Serbia - Croaţia, Ora 19.00
- Danemarca - Algeria, Ora 21.15
Clasament
- Danemarca 3 3 0 0 121-69 6
- Croaţia 3 3 0 0 95-51 6
- Serbia 3 2 0 1 87-77 4
- Algeria 3 1 0 2 54-65 2
- România 3 0 0 3 65-81 0
- Australia 3 0 0 3 45-124 0
Etapa viitoare - ultima (mâine):
- România - Serbia (ora 21.30, Dolce Sport)
- Algeria - Australia (ora 19.00)
- Croaţia - Danemarca (ora 21.15)