Vasile Miriuță, dat afară de la ASA Târgu Mureș. Ardelenii i-au găsit deja înlocuitor

ASA Târgu Mureș a pierdut, aseară, în deplasare, partida cu Pandurii, scor 0-2, iar acest lucru i-a adus demisia tehnicianului Vasile Miriuță de la cârma vicecampioanei României, informează Dolce Sport.

Se pare că oficialii lui ASA luaseră încă de ieri această decizie, dar ce i-a oprit să-l demită pe Miriuță a fost faptul că antrenorul împlinise vârsta de 47 de ani. Astfel, Târgu Mureș s-a mișcat destul de repede și i-a găsit deja înlocuitor lui Miriuță. Mai mult ca sigur, trupa ardeleană va fi condusă de italianul Cristiano Bergodi.

Mai mult, Vasile Miriuță va prelua cel mai probabil pe FC Botoșani, echipă care a renunțat de curând la serviciile lui Leo Grozavu.