Există politicieni români aflați sub influența lui Vladimir Putin și ai Moscovei susține ministrul Apărării Vasile Dîncu. Oficialul a precizat că spionajul rusesc acționează în mai toate statele din Europa Centrală și de Est, promovând interesele Kremlinului. Ministrul Apărării a mai avertizat că agenții de influență ai Rusiei încearcă să infecteze mediul social din țările în care acționează cu propaganda Kremlinului.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a apreciat că deși există politicieni români care servesc interesat sau întâmplător interesele Moscovei, dar a precizat că numărul acesta este destul de redus. El a precizat că există suspiciuni în legătură cu cei care promovează un discurs suveranist antioccidental, că ar lucra în interesul Moscovei.
„Politicieni de primă mărime cred că există puţini sau eu nu ştiu, dar este imposibil să nu existe şi oameni care să fie influenţaţi de Moscova. Sigur că există suspiciuni. Sigur că există o compatibilitate de viziune, ca să zicem aşa. Există o serie de politicieni care critică mereu Occidentul, care îl critică, au criticat sau critică orientarea noastră spre NATO, forme de aşa numit suveranism, dar care este mai degrabă o opţiune de simpatie faţă de Rusia”, a explicat Vasile Dîncu.
Dîncu a confirmat că nivelul de influență a Moscovei în România a crescut foarte mult, comparativ cu alte țări, în ultima perioadă.
„Pe de altă parte, există şi o obsesie a noastră să spunem că orice politician care are o viziune naţionalistă mai puternică este neapărat cu Rusia. A existat o perioadă în care erau mulţi oameni acuzaţi de asta şi uneori fără dovezi. Dar sfera de influenţă a Rusiei în România a crescut oarecum în ultima vreme, nu este foarte puternică faţă de alte ţări”, a mai spus Dîncu.
Ministrul a precizat că simpatia faţă de Rusia în România este sub 10%, una foarte mică în raport cu ceea ce se întâmplă în alte ţări din această zonă.
România, țintă a serviciilor de spionaj ruse
Ministrul Apărării susţine că spionajul din Rusia este prezent aproape peste tot în Europav Centrală şi de Est. Drept urmare, consideră că este aproape imposibil să nu existe politicieni români care să nu se afle sub influența Moscovei și a lui Vladimir Putin. Aceasta chiar dacă simpatia față de Rusia, în România, este sub 10%.
„Cu siguranţă că spionajul rusesc este peste tot în Europa Centrală şi de Est. Evident, au fost teritorii care, din punct de vedere ideologic, au fost controlate de ruşi la un moment dat şi aşa cum am văzut că s-au construit filialele Sputnik în Chişinău sau la Bucureşti, cum vedem asociaţii culturale care pot să funcţioneze ca mască pentru spionajul rusesc.
Vasile Dîncu a subliniat că Ministerul Apărării nu are în atribuțiile sale monitorizarea serviciilor secrete rusești. El a precizat că există o altă instituție care se ocupă de acest lucru indicând spre SRI.
„Nu Ministerul Apărării Naţionale se ocupă în principal de acest lucru. Este o altă instituţie care monitorizează atent toate mişcările posibile. Nu am avut evenimente care să fi fost disfuncţionale şi care să creeze conflicte diplomatice mai mici sau mai mari”, a afirmat Vasile Dîncu.
Kremlinul încearcă să-și promoveze interesele
În acest context, a precizat, ministrul Apărării, Kremlinul încearcă să-și promoveze interesele și să infecteze mediul social prin intermediul unor site-uri care promovează propaganda rusă. Vasile Dîncu a dat ca exemplu site-ul Sputnik, fără a le exclude pe altele.
„Am avut expulzare, cred, de diplomaţi de la ambasadă, dar, cu siguranţă că Rusia încearcă în toate ţările să infecteze mediul cultural şi mediul public cu ideile pe care le propagă prin Sputnik şi războiul hibrid. Este clar că în această emigrare masivă pe care Rusia nu a blocat-o, privind recrutările în armată cu mobilizarea parţială şi ţări ca Finlanda, de exemplu, au oprit tranzitul acestor refugiaţi, în asemenea fluxuri de refugiaţi se pot ascunde şi oameni care sunt fac parte dintr-un sistem de spionaj sau de sabotaje”, a spus ministrul Apărării.
El a descris toate aceste fapte drept normale, având în vedere faptul că ne aflăm într-un război hibrid. A precizat, însă, că nu există elemente care să fi creat disfuncționalități mari la nivelul României, conform Prima TV.