Vasile Ciurchea, șeful CNAS: "De la 1 februarie nimeni nu va rămâne fără servicii medicale". Vezi de când devine cardul obligatoriu

Șeful Casei Naționale de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat astăzi într-o conferință de presă că până la 1 aprilie serviciile medicale vor fi furnizate atât pe card, cât și în actualul sistem. După această dată însă, cardul va deveni obligatoriu.

"După 1 februarie nimeni nu va rămâne fără servicii medicale", a dat asigurări președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Vasile Ciurchea.

Declarația vine să facă lumină în urma zvonurilor potrivit cărora cine nu are card național de sănătate nu va mai beneficia după 1 februarie de niciun fel de servicii medicale.

Introducerea cardului de sănătate nu face altceva decât să valideze calitatea de asigurat, precum și serviciul medical acordat, a explicat șeful CNAS. Prin acest sistem banii vor fi folosiți în mod eficient și vor fi decontate doar acele servicii medicale efectiv acordate.

La 1 leu cheltuit acum cu un pacient prin economisire sperăm să șinem doi pacienți, a mai spus șeful Casei. Acesta nu a avansat însă nicio cifră referitoare la economiile pe care le-ar aduce introducerea acestui sistem, dar nu s-a îndoit că ele vor exista.

Ciurchea a mai spus că acele persoane care refuză cardul de sănătate din motive religioase sau de conștiință vor primi în schimb o adeverință eliberată de Casă care va fi valabilă trei luni. După acest interval aceste persoane vor trebui să facă un nou drum la casă pentru obținerea unei alte adeverințe. Șeful Casei a spus că aceasta este o situație de moment poate nu cea mai bună și pe parcurs se va gândi dacă prelungește sau nu valabilitatea adeverinței.

Cât privește numărul persoanelor care nu și-au primit cardul de sănătate până acum acesta se ridică la 800.000.

Distribuirea va continua și după 1 februarie până la 1 aprilie, a spus Ciurchea.

După această dată însă va fi semnat un nou acord cadru pe 2015, iar furnizorii de servicii medicale fără cititoare de card nu vor mai putea încheia contract cu Casa. Totodată, după 1 aprilie, utilizarea cardului național de sănătate devine obligatorie, în lipsa lui niciun serviciu medical nefiind decontat.