Fostul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, a declarat aseară că a trimis o sesizare Curţii Constituţionale privind procedura de înlocuire a sa din funcţie demarată astăzi de către USL. La rândul ei, Roberta Anastase, revocată şi ea din funcţie tot ieri, a declarat că e de datoria ei să apere instituţia preşedintelui Camerei şi să atace la Curtea Constituţională decizia deputaţilor, potrivit mediafax.ro
UPDATE. "Ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat, în sensul în care în şedinţa Camerei Deputaţilor s-a propus şi acceptat de către plen revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Intervenţia mea nu este o intervenţie în apărarea persoanei Roberta Anastase, ci în apărarea instituţiei preşedintelui Camerei Deputaţilor. E de datoria mea de a apăra instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor şi de a ataca la Curtea Constituţională decizia", a spus deputatul PDL. Blaga: Antonescu şi-a arogat pe nemerit titlul de Preşedinte al Senatului Vasile Blaga a afirmat că Biroul Permanent s-a întrunit fără a respecta regulamentul şi că nu a lucrat în cvorum. În plus, el a acuzat USL că nu şi-a motivat cererea de revocare. "Am trimis o sesizare la CCR privind articolele din constituţie încălcate de USL în procedura de revocare a mea din funcţie. Există patru decizii ale CCR care spun că numai grupul parlamentar din care fac parte preşedinţii Camerelor pot să-i revoce din funcţie. Sunt convis că va fi o soluţie pozitivă", a declarat Vasile Blaga. Liderul PDL a mai declarat că se aşteaptă la orice joc din partea USL şi că se întreabă dacă, în aceste condiţii, domnul Antonescu este sau nu preşedinte al Senatului. "Hotărârea mea de revocare este ţinută cu sfinţenie de Chelaru pentru a nu ajunge la secretarul general al Senatului(...). Chelaru ţine ambele hotărâri, şi de revocare şi de numire în funcţie a lui Crin Antonescu, care şi-a arogat pe nemerit titlul de Preşedinte al Senatului", a afirmat preşedintele PDL.
- PRIMELE VICTIME ALE LOVITURII DE STAT A USL: Vasile Blaga şi Gheorghe Iancu, revocaţi din funcţii. Crin Antonescu i-a luat locul lui Blaga la Senat
- Curtea Constituţională: Se încalcă în mod flagrant Constituţia şi democraţia!