Vărul lui Lucian Bute, bătut în discotecă: "Are o fractură de craniu şi o contuzie cerebrală"

Gelu Bute, vărul campionului mondial Lucian Bute, a fost bătut, azi-dimineaţă, în discoteca din comuna Pechea.

UPDATE: Poliţiştii au identificat patru dintre tinerii care au participat la altercaţia de la discoteca din Pechea. Aceştia au vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani şi sunt din aceeaşi localitate cu victima. "Cei patru au fost  aduşi la audieri. Nu ştim încă dacă au fost agresori sau doar au asistat la incident. Cert este că fac parte din grupul care a fost prezent acolo în momentul agresiunii", a explicat ofiţerul de presă al Poliţiei Galaţi, inspector principal Cristina Tatulici. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, anchetatorii vor stabili încadrarea faptei. Deocamdată, se fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi vătămare corporală. UPDATE:"Are o fractură de craniu şi o contuzie cerebrală. Este ţinut sub supraveghere clinică şi imagistică", a declarat doctorul Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţe Galaţi. Medicii spun că atunci când a fost adus la spital, Gelu Bute era conştient, însă pe parcurs acest a devenit confuz, nu poate vorbi. În zonele afectate există posibilitatea de a se forma cheaguri de sânge, iar doctorii sunt pregătiţi în orice moment să intervină chirurgical. UPDATE:Potrivit familiei, tânărul se întorcea de la discotecă împreună cu fraţii şi un văr, iar cineva s-a năspustit asupra lor să-i atace. Ceilalţi au fugit, iar Gelu Bute a rămas. UPDATE: Până acum, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un singur agresor, un bărbat din localitate, care este audiat. Oamenii legii s-au înţeles greu cu acesta deoarece era în stare avansată de ebrietate. Gelu Bute nu este la prima altercaţie de acest gen. În anul 2007, pe când avea doar 19 ani, Gelu Bute a fost tăiat la o ureche cu o sticlă spartă de un individ, în urma unei altercaţii, tot în faţa discotecii din Pechea.  UPDATE: Vărul campionului este în comă, iar medicii au decis să îl opereze. Conform primelor informaţii oferite de anchetatori, incidentul în urma căruia Gelu Bute, în vârstă de 23 de ani, a ajuns la Spitalul Judeţean Galaţi a avut loc în jurul orei 4.00, în discoteca din comuna Pechea. Martorii spun că atât Gelu Bute, cât şi agresorul lui erau în stare avansată de ebrietate. "Se fac cercetări la faţa locului şi au fost audiaţi martori. Urmează să stabilească împrejurările exacte în care a avut loc incidentul", a precizat pentru "Evenimentul Zilei" purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, inspector principal Cristina Tatulici. Din primele informaţii, reiese că vărul campionului este internat în stare gravă la spital. Poliţia i-a identificat pe agresori. Vom reveni cu amănunte.