Variante pentru turiștii care plâng după Bigăr: spectaculoasa cascadă Clocota și taina apei care nu îngheață niciodată

Variante pentru turiștii care plâng după Bigăr: spectaculoasa cascadă Clocota și taina apei care nu îngheață niciodată

Mai există locuri aproape uitate de lume, altădată fala turismului românesc, care își păstrează și acum fascinația. De exemplu stațiunea balneară Geoagiu din județul Hunedoara, care se poate lăuda cu zeci de ape curative, dar și cu alte comori.

Nu foarte departe de stațiunea din Hunedoara, la circa 15 minute de mers din centrul orașului spre sud-est se găsește Cascada Clocota.

Un peisaj de basm cu o apă pură

Este amplasată pe râul cu același nume. Nu știu foarte mulți turiști de această cădere de apă,  chiar dacă peisajul de aici este unul de poveste. Căderea de apă are aproximativ 38, respectiv 43 de metri înălțime și circa 22 de metri lățime.

Apa acestei cascade are o caracteristică unică: nu îngheață niciodată, indiferent de cât scăzute sunt temperaturile. Explicația este că ea strânge 16 izvoare termominerale din jur, dar și un râu. Conform datelor oferite de specialiști apa din cascadă este una plată și pură.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cascada Clocota are un aspect feeric, creat de formațiuni verticale realizate pe întreaga înălțime a ei, acoperite de diferite plante atârnătoare sau de mușchi. O dantelărie feerică din șuvoia de apă și vegetație. Aceste striații sunt de fapt rădăcinile mai multor copaci căzuți și ulterior împletiți aproape perfect cu tufuri calcaroase.

Stațiunea balneoclimaterică Geoagiu-Băi se găsește la o altitudine de circa 350 de metri chiar la confluența dintre râul Geoagiu cu Mureșul. A devenit stațiune turistică de renume național cu mult timp în urmă, în același timp cu Băile Felix, Herculane sau Buziaș. Stațiunea din Hunedoara reprezintă una dintre cele mai vechi exploatări de tip balnear din țara noastră. Despre calitățile apelor din zonă se povestește că sunt recunoscute încă de pe timpul dacilor.

Legenda fetei de morar cu destin tragic

Liniștea din această zonă este tulburată doar de zgomotul pe care-l face apa atunci când se lovește de stânci ori atunci când ajunge în bazinele aflate la baza cascadei.

În jurul cascadei Clocota s-a țesut și o legendă. Ea transmite din generație în generație o poveste din perioada Imperiului Austro-Ungar. Un ofițer s-ar fi îndrăgostit nebunește de fata morarului din zonă, care a a fost forțată de către familia sa, să se căsătorească cu el. Acest lucru în ciuda faptului că tânăra femeie iubea sincer un alt băiat. Din cauza faptului că iubirea ei a devenit imposibilă, fata morarului a preferat să-și curme viața sărind de pe stânci în cascadă.

Surse foto: la-povestile-mele.blogspot.com, vacanteleluimircea.wordpress.com