Mari actori, şlagăre de altădată şi nemuritoare emisiuni îşi dau întâlnire la TVR 2 în sezonul estival. De luni, 2 iulie, începând cu ora 23.00, Arhiva de Aur a Televiziunii Române deschide cutia cu amintiri pentru a încânta telespectatorii de toate vârstele
Vă mai amintiţi de Tanţa şi Costel? Personajele lui Ion Băieşu, interpretate într-o manieră unică de către Coca Andronescu şi Octavian Cotescu, în 1966, vor înveseli una dintre serile acestei veri a amintirilor. Alte momentele de neuitat îi vor readuce pe micul ecran pe coregraful Cornel Patrichi, în „Oraşul Muzicii”, sau pe inegalabilul Toma Caragiu, în „Toate drumurile duc la... Toma”.
Decorurile şi înregistrările alb-negru (de luni până miercuri), dar şi mereu modernele cuplete ale anilor ‘80 - ‘90, producţii color (joia), vor aduce în fiecare seară, de la ora 23.00, un plus de divertisment vacanţei telespectatorilor TVR 2 cu emisiuni realizate în studiourile TVR de Alexandru Bocăneţ, Dan Mihăescu, Octavian Sava şi Titus Munteanu.
Surprizele muzicale şi şlagărele nemuritoare ne vor da ocazia să revedem pe micul ecran, printre altele, trioul de aur al anilor 70, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu şi Marius Ţeicu, dar şi duo-ul de neegalat Anda Călugăreanu şi Toma Caragiu într-o „Călătorie muzicală” semnată de Dan Mihaescu, Grigore Pop şi Octavian Sava.
Vom revedea şi vom asculta hituri nemuritoare lansate de Corina Chiriac, Margareta Pâslaru, Angela Similea, dar şi cupletele umoristice în interpretarea lui Florin Piersic, „O repetiţie la Cărăbuş”, după o schiţă de Constantin Tănase (1974), precum şi o selecţie a celor mai bune interviuri pe care „Piersic show” le-a difuzat de-a lungul anilor la TVR 2.