Absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, Facultatea de Electrotehnică, a devenit doctor, în 1975, cu o teză, care de fapt este prima cibernetică din lume reală, deterministă, consonantistă, odoblejiană, modernă, disjunctă.
Și-a mai luat un al doilea doctorat, de data aceasta în inginerie electrică la Piteşti în anul 2000.
Stelian Bajureanu s-a născut la 4 iunie 1934 în satul Horodiştea (fosta Carsidavă din Geografia lui Ptolemeu), comuna Păltiniş din judeţul Botoşani.
Mărturia savantului despre Securitate
„Din cauza personalităţii mele neîndoielnice, verticalităţii şi crezului meu în ştiinţă, mai ales în cea odoblejiană, mi s-a fabricat un dosar voluminos, fiind dat afară de la serviciul în domeniul cercetării, pe care îl făceam cu conştiinţă şi seriozitate.
Securitatea nu-mi da pace nici ziua, nici noaptea. Fetiţa mea era studentă. Rezervele financiare se gătaseră.
Disperarea începuse să atingă apogeul. Alături de soţia mea, căutam soluţii de supravieţuire, fără ca fetiţa să simtă lipsurile.
La Ştefăneşti, unde aveam o căsuţă, am început să ne ocupăm de floricultură. Vindeam flori în centrul Piteştiului, la Mobilux, alături de fetele întunecate la faţă, cu fuste lungi, înflorate. Inspectorii financiari mă cunoşteau, nu mi-au cerut niciodată certificatul de producător.
Au fost zile în care nu am vândut nicio floare...
Florile mele erau cele mai frumoase, dar şi cele care nu se vindeau, nu din cauza preţului, ci din nepriceperea mea de a face comerţ. Câştigam atât cât să nu murim de foame.
Şi, Doamne, ce mai munceam în grădina cu flori de la Ştefăneşti! Într-o zi, o doamnă elegantă, după ce şi-a aruncat privirile în găleţile florăreselor de profesie, se opreşte la găleţile mele, alege fără să ne adreseze vreun cuvânt, mi le dă pentru a le înfăşura în celofan, îmi mulţumeşte şi pleacă fără să-mi plătească.
M-a revoltat gestul. Colega brunetă, cu fuste lungi, înflorate, îmi spune că este soţia secretarului cutare de la judeţeană. Deja se depărtase. Am înghiţit şi mi-am zis:
Dosarul, Bajurene!
Cât de mult m-am bucurat când într-o zi un grup de liceeni mi-au cumpărat o găleată de lalele. Era ziua de naştere a unei profesoare.
Altă dată, o doamnă distinsă, care mă urmărea de câteva zile, observându-mi stângăcia, se dezbracă de pulovărul elegant, afişează un preţ scris cu cifre mari, aranjează florile în găleţi, oferindu-se să mă ajute.
În mai puţin de o oră, florile erau vândute! Câtă bucurie pe mine! Mă gândeam la doamna necunoscută, ce interes are...
Niciun interes! Îmi urmărise, de câteva zile, nepriceperea. A vrut să-mi dea o lecţie. Şi, într-adevăr, mi-a dat-o.
În găleata cu apă mai rămăseseră câteva flori, poate nu cele mai frumoase. O doamnă cu o fetiţă de mână, amândouă în doliu, se oprise în faţa noastră. Le cunoşteam. Soţul îi murise într-un accident de muncă, la Petrochimie, unde lucrasem şi eu, înainte de DOSAR.
Au citit preţul şi mi-a întins banii potriviţi pentru flori. Am primit banii, am oprit un mărunţiş aproape fără valoare şi restul i-am dat fetiţei, împreună cu buchetul pe care ştiam că îl va duce la mormântul tatălui.
Mi-a mulţumit văduva în doliu şi, plecând, a făcut semnul crucii, adresându-mi-se: <<Să vă dea Dumnezeu sănătate, domnule inginer Bajureanu! Ştiu situaţia dumneavoastră de la răposatul meu soţ>>.
Plânsul femeii în doliu a continuat să se audă din ce în ce mai încet, picurându-mi în urechi ca un requiem de Bach. Zilele care au urmat au fost pline de succes. Învăţasem să vând flori. Le-am <<luat>> ţiganilor toată piaţa”, relata povestea pe care o auzise de la Stelian Bajureanu prof. I. C. Hiru în argesexpres.ro.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric