Criza economică nu i-a oprit pe americani să ia cu asalt marile magazine în prima zi a sezonului cumpărăturilor de sfârşit de an. Denumirea populară a zilei, "vinerea neagră", a căpătat un înţeles nedorit: în statul New York, un vânzător şi-a pierdut viaţa după ce a fost strivit de mulţime. Medicii nu au mai putut să îl salveze.
O femeie însărcinată şi alte trei persoane au fost rănite în aglomeraţie. "E rău de tot. E rău de tot. Vitrine sparte, uşile smulse şi distruse. Arată ca şi cum lumea ar fi devastat pur şi simplu magazinul", spune un martor, citat de presa americană.
Acest incident din "vinerea neagră" se datorează temerilor comercianţilor de a rămâne cu marfa nevândută. Astfel, ei au oferit reduceri şi mai mari decât de obicei.