Vânzări RECORD de mașini electrice în România. Care sunt ţările europene care domină topul

Maşinile electrice par a fi la mare căutare în România. Cel puţin aşa o dovedeşte un raport conceput de EV-Volumes, care, potrivit Mediafax, a fost întocmit de curând şi care arată, pentru primele luni din 2018, o creştere a vânzărilor maşinilor electrice cu 42% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În semestrul I 2018, vânzările de la nivel european de maşini electrice (BEV) şi de maşini hibrid ce pot fi încărcate şi la priză (PHEV) au fost cu 42% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un raport conceput de EV-Volumes, scrie Mediafax.

Deşi procentajul vorbeşte despre o creştere mare, aceasta a avut totuşi loc de la un volum scăzut, numărul total de automobile BEV şi PHEV vândut fiind de doar 195.000 de unităţi în primele şase luni.

În topul vânzărilor, conduc ţările nord-europene, de regulă mai bogate decât cele sud-europene şi mai predispuse utilizării tehnologiilor verzi.

Astfel, Norvegia conduce în topul vânzărilor din primul semestru, având un număr de 36.500 de unităţi vândute, EV-Volumes estimând că până la sfârşitul acestui an totalul va atinge cifra de aproximativ 84.000 de unităţi vândute. Acest număr echivalează cu 45% din întreaga piaţă a maşinilor de pasageri şi vehicule comerciale uşoare din Norvegia.

Germania ocupă locul doi la capitolul vânzări de maşini electrice, dar EV-Volumes se aşteaptă ca până la sfârşitul acestui an să depăşească Norvegia în topul celor mai mari pieţe pentru aceste tipuri de autovehicule. Conform estimărilor, în 2018, în Germania ar urma să fie inmatriculate 88.500 de maşini PHEV şi BEV.

Alte ţări cu creşteri notabile ale vânzărilor de maşini PHEV sau BEV comparativ cu semestrul I 2017 sunt Suedia (creştere de 84%), Finlanda (creştere de 209%), Ţările de Jos (creştere de 211%) sau Elveţia (creştere de 54%).

Diferă însă ponderile fiecărui tip de autovehicul. De exemplu, în Olanda au fost mai populare maşinile tip BEV decât cele tip PHEV. În timp ce în Suedia situaţia a stat invers, vânzările de maşini tip BEV suferind o scădere de 1%, iar cele de tip PHEV crescând cu 187%.

EV-Volumes a observat şi o tendinţă la nivel european de utilizare tot mai largă a acestor tipuri de maşini. Astfel că aşteptările sunt ca pe parcursul acestui an să fie vândute aproximativ 430.000 de maşini PHEV şi BEV, adică 2,35%. din intreaga piaţă a maşinilor de pasageri şi vehicule comerciale uşoare.