Două locuinţe din Sinaia au fost avariate, după ce un molid înalt de peste 20 de metri a căzut din cauza vântului puternic.
Copacul, înalt de aproximativ peste 20 de metri, a avariat, în cădere, două imobile. Una dintre construcţii, care este un monument istoric, are afectate un perete şi acoperişul. Casa este locuită de o bătrână de 80 de ani, care nu are posibilitatea de a plăti pentru reparaţii. Primăria o va sprijini financiar pe femeie, a precizat, pentru mediafax.ro, primarul Vlad Oprea. Edilul a mai spus că molidul doborât de vânt a avariat şi o altă casă, distrugând geamul unui balcon. În cădere, copacul a avariat şi firele electrice, astfel că zona veche a oraşului Sinaia a rămas fără energie electrică timp de aproximativ cinci ore. Vântul bate cu putere astăzi pe Valea Prahovei, astfel încât instalaţiile de transport pe cablu din staţiunile montane nu au putut fi pornite.