Vanghelie o ţine pe-a lui

Ca urmare a deciziei Biroului Electoral Municipal (BEM), de a da dreptate PD-L în cazul exclusivităţii sloganului electoral "Ei cu ei. Noi cu Voi", preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a anunţat că Alianţa PSD+PC a pregătit o contraofensivă asupra mesajului de campanie al liberal-democraţilor.

Astfel, după ce afişele care conţineau mesajul electoral "Ei cu Ei, PSD cu Voi" vor fi date jos, la decizia BEM, va începe distribuţia de pliante care vor conţine acelaşi mesaj.

Liderul PSD justifică decizia prin aceea că pliantele editate de către social-democraţi conţin "ce a crezut" a fi semnificativ pentru campania care se anunţă astfel "cu foarte multe surprize".

Tot astăzi, reprezentantul PD-L în BEM, Marian Zlotea, a depus o plângere penală la Parchet şi la Poliţia Municipiului Bucureşti, prin care cere sancţionarea responsabililor Alianţei PSD+PC şi a firmelor de publicitate care au editat şi distribuit pliantele incriminatorii. Afişele electorale ce foloseau sloganul şi sigla PD-L nu au fost înlăturate în totalitate de pe panourile de afişaj electoral din Bucureşti.

Potrivit lui Marian Zlotea, citat de RTV, majoritatea afişelor a fost făcută la negru şi, de aceea, nu pot fi identificaţi toţi operatorii publicitari responsabili de acestea.

Ieri, BEM a aprobat plângerea depusă de PD-L împotriva Alianţei PSD+PC, în care acuza că a folosit abuziv sigla şi sloganul de campanie al democrat-liberalilor. 

Citiţi şi:

"Ei cu ei. Noi cu Voi", doar pentru PDL

Sursa:RTV