La 23 de ani de la succesul hitului „Joe le Taxi”, soţia actorului american Johnny Depp îşi adună cele mai bune melodii şi câteva rarităţi pe primul său material discografic de acest fel.
Vanessa Paradis priveşte în urmă, aduce un album cu „piesele ei de inimă” pe piaţă şi demonstrează că nu este doar femeia de la braţul lui Johnny Depp. Zilele trecute a apărut primul album cu cele mai bune piese ale autoarei hitului „Joe le Taxi”.
Vanessa Paradis nu este doar femeia de la bra ţul lui Johnny Depp, chiar dacă, în ultimii ani, mulţi nu au mai auzit de ea decât în co n textul relaţiei cu actorul american. Ultimul său mare hit, „Be My Baby“, făcea furori în 1992.
Premiată cu trofeul „Romy Schneider”
Chiar dacă relaţia Vanessei cu Johnny Depp a pus în umbră, cel puţin în percepţia publicului, carieră ei artistică, asta nu înseamnă că ea nu şi-a continuato, fie şi fără ambiţia şi succesul începutului.
Paradis a scos pe piaţă, din 1987 încoace, cinci albume, a colaborat la mai multe coloane sonore ale unor filme, şi a jucat cu succes în mai mult de zece producţii cinematografice, fiind apreciată de critică şi răsplătită cu premii precum trofeul „Romy Schneider“ sau César.
Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără „Elisa“, din 1995, sau „Femeia de pe pod“, din 1999. Ultimul său album, „Divinidylle”, din 2007, a fost un succes în Franţa, dar şi în Marea Britanie, Germania şi în multe ţări asiatice.
Din suma relativ mică de albume lansate de Vanessa Paradis, a realizat acum un dublu album cu cele mai bune piese ale sale. Acest material este inedit, el conţinând atât piese cuprinse de-a lungul anilor pe diverse albume, cât şi unele apărute doar în coloanele sonore ale unor filme sau chiar unele noi. Pe lângă acestea, materialul discografic mai cuprinde şi câteva rarităţi, precum variantele demo ale unor piese cunoscute, altele acustice, reorchestrate sau duete. Printre acestea din urmă se numără şi acela cu Jane Birkin, „La Ballade de Johnny Jane”.
Alte perle ale albumului „Best of” ar fi varianta cu orchestră şi acordeon a piesei clasice compuse de Cole Porter, „I Love Paris”, sau adaptarea acustică a piesei „Marilyn&John”. Albumul cuprinde, potrivit declaraţiilor artistei, doar piesele aflate „aproape de inima ei” .
Dedicaţii de la Serge Gainsbourg şi Lenny Kravitz
Franţuzoaica, astăzi în vârstă de 37 de ani, a declarat cu ceva vreme în urmă că ea ar fi „o ruşine pentru breasla artiştilor”. „Eu sunt o leneşă, nu am luat niciodată lecţii de actorie sau canto, nu m-am ocupat niciodată să îmi canalizez talentul”, declara artista unei publicaţii germane. Realitatea demonstrează că nici nu ar fi avut nevoie să facă asta. Cu excepţia unor neplăceri la început, pentru ea a mers totul perfect. În 1987, la numai 14 ani, Paradis a cucerit cu hitul „Joe le taxi” un public imens, dar şi invidia colegilor de şcoală şi a vecinilor, care, după cum a relatat ea, au scuipat-o pe stradă, au jignit-o în fel şi chip, scriindu-i chiar pe uşa casei „curvă”.
Momentul critic a trecut, albumul s-a vândut în sute de mii de exemplare, iar în 1990 i-a compus şi produs un nou album, „Variations sur le meme t’aime”, nimeni altul decât celebrul Serge Gainsbourg.
În 1992, Lenny Kravitz, partenerul ei în acea perioadă, a compus pentru ea piesa „Be My Baby”, care a devenit un nou hit.
Johnny Depp îi regizează un videoclip
Relaţia cu actorul Johnny Depp, care rezistă din 1998 încoace, nu se reduce doar la una amoroasă. În afara faptului că cei doi au doi copii, Depp o însoţeşte şi pe drumul ei muzical.
Pentru albumul „Divinidylle”, lansat acum trei ani, actorul a desenat coperta, înfăţişându-şi iubita în postură de fecioară. Pentru noul material, „Best Of Vanessa Paradis”, Depp merge un pas mai departe în implicarea sa şi figurează în calitate de regizor al videoclipului la piesa care de schi de albumul, numită „Ilya”.
Videoclipul regizat de Johnny Depp aminteşte de estetica prietenului său, celebrul regizor Tim Burton, cu care a colaborat de nenumărate ori.
„Eu sunt o leneşă, nu am luat niciodată lecţii de actorie sau de canto, nu m-am ocupat niciodată să-mi canalizez talentul.“, VANESSA PARADIS, cântăreaţă