Vandam Constantin a devenit celebru în toată țara după ce a săpat groapa unui senator, pe care a reușit, în cele din urmă, să îl izgonească din casa în care locuia cu copiii.
După ce a fost protagonistul unei bătăi ca-n filme, în care a lovit cu sabia trei persoane, Vandam Constantin, liderul unui clan interlop din Iași, a primit doar o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare, în condițiile în care și-a recunoscut faptele.
Vandam a fost obligat totuși să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și să urmeze și un curs de reintegrare socială. Aceeași pedeapsă a primit-o și o rudă de a sa, Diego Constantin, care a participat, la rândul său, la bătaie.
„O întâmplare pe care clientul meu o regretă, o cataloghează ca fiind o mică răfuială între doi foști prieteni. Din cauza notorietății sale a fost cercetat de cele mai specializate organe de anchetă ale poliției, totul terminându-se exact cum a început: subit! Un foc de paie ridicat la nivelul de eveniment tragic de mari proporții!”, a precizat avocatul Constantin Curcă, apărătorul lui Vandam, conform Cancan.
Condamnarea lui Vandam vine după ce, toamna trecută, în contextul unui conflict pe care îl avea cu un bărbat din Iași – cu care se certase la cărți, a decis să se răzbune. După ce a aflat că dușmanul său se afla într-un club de fițe, alături de alte două persoane, a decis să îi urmărească cu mașina. Alături de Vandam se aflau mai mulți membri ai clanului său, cele două grupări ciocnindu-se pe o stradă din zona centrală a orașului.