Despre UM110/Contraspionaj Țări Socialiste, numită și Unitatea „Anti-KGB”, am auzit pe la începutul anului 1990, în cel mai tulburător mod cu putință. În decembrie 1989, prima grijă a generalului Nicolae Militaru, reactivat și numit de Ion Iliescu în fruntea armatei din primele momente ale preluării puterii, a fost să ordone asasinarea lt.col. Gheorghe Trosca, la acea dată, șef de stat major al Unității Speciale de Luptă Antiteroristă(USLA).
Cu ani în urmă, în 1978, același ofițer, Gheorghe Trosca, în calitate de cadru al UM 110, Unitatea „Anti-KGB”, l-a documentat și deconspirat pe generalul Militaru ca agent al GRU, serviciul de spionaj al Armatei Roșii. Răzbunarea generalului Nicolae Militaru a fost cruntă. Sub pretextul că sediul M.Ap.N este atacat de teroriști, a ordonat în noaptea de 23-24 decembrie 1989 deplasarea unor efective USLA, care să apere ministerul. Ordinul a fost însoțit de precizarea fermă ca aceste efective să intre în dispozitiv sub comanda lt. col. Gheorghe Trosca. Odată ajunse la locul ordonat, s-a declanșat iadul. Cele două autovehicule ABI au fost prinse într-un tir nimicitor declanșat din dispozitivul MApN și cinci luptători USLA au fost uciși pe loc. Prima grijă a generalului Militaru a fost să se intereseze: „Trosca mai trăiește?”. Nu mai trăia.
Cum spuneam, atunci am auzit pentru prima dată, de la un prieten, fost ofițer de spionaj, retras în avocatură după dezertarea lui Pacepa, despre existența acestei unitate ultra-secrete, unică în lagărul socialist. Detalii despre activitatea unității nu am aflat până recent, pentru că despre această linie de activitate nu s-a scris mai nimic. A făcut-o însă recent, pe larg, în premieră, un fost cadru al UM 110, col.(r.) Ioan Burdulea, în cartea „Vânătoarea de spioni”, apărută la Editura Evenimentul și Capital. Am găsit răspunsuri la cele mai multe dintre aspectele necunoscute mie, cu privire la activitatea acestei structuri misterioase, dar nu voi da detalii, las pe seama cititorilor descoperirea lor.
Atrag însă atenția asupra textului care prefațează cartea, scris de jurnalistul și istoricul Dan Andronic, text care are el însuși valoare istorică și care furnizează date absolut inedite, așezate într-o sinteză demnă de a fi citită cu creionul în mână. În continuare, reproduc câteva dintre fragmentele cele mai interesante din prefața cărții:
[...] Unele surse consultate de autor pun momentul înființării acestui serviciu de contraspionaj, cunoscută drept UM110 pe seama Crizei Rachetelor din Cuba (1962), atunci când conducerea Partidului Muncitoresc Român (denumirea inițială a Partidului Comunist) a aflat că o parte din armata română a fost pusă în stare de alarmă fără aprobarea conducerii de partid. O dovadă că sovieticii aveau instrumente de control direct asupra ofițerilor de armată. [...]
Nu era de mirare, fiind aproape obligatorie pentru ofițerii de armată specializare la una din academiile militare din URSS pentru a obține o funcție de comandă. Astfel, potrivit fostului senator PNȚCD Șerban Săndulescu, din anul 1950 (data primei promoții de ofițeri specializați în URSS) până în 1967 (ultima promoție) aproape 2000 de militari români trecuseră prin institutele militare din URSS. Vârful aisbergului era reprezentat de cei 161 de militari care absolviseră cele două academii militare generale de comandă și stat-major: Academia Militară „Mihail V Frunze” și Academia Militară Superioară „K. E. Voroșilov”. Două instituții din care GRU (Direcția Principală de Informații - serviciul de informații al armatei sovietice) recruta viitori spioni.
Majoritatea ofițerilor români care au trecut pe acolo s-au întors cu o soție de origine sovietică, o dublă garanție a loialității. Era un mod de a-și arăta supunerea, dar și o asigurare dată celui acceptase cooperarea cu serviciile de informații sovietice. Acesta era convins că chiar dacă va fi prins nu i se va întâmpla nimic pentru că pașaportul sovietic nu putea fi atins de serviciile de contrainformații românești. O judecată care s-a dovedit corectă, nici unul din cazurile de trădare din rândul ofițerilor superiori din armată nefiind finalizat cu închisoarea. Excepția reprezentată de cazul generalului Șerb, este detaliată pe parcursul acestei prezentări a înființării UM 0110. […]
Ca o consecință firească a consolidării unei aripii naționale în puterea comunistă din România, cu semne clare de îndepărtare de Moscova, “în anii ‘60 s-a constituit o grupă specială de contraspionaj, dedicată țărilor socialiste. Adică, pe înțelesul tuturor, principalul serviciu de informații al României, cunoscut în mod popular drept Securitatea, a fost pus să identifice acțiunile de spionaj ale URSS, RDG, Polonia, Ungaria, ale țărilor din întregul lagăr socialist. Să le documenteze și să le contracareze. [...]
Potrivit generalului Aurel I. Rogojan, generalul Neagu Cosma a constituit în 1962, din ordinul lui Nicolae Drăghici, un grup operativ restrâns, denumit inițial „Badea”, apoi „Apolodor”, care se va dezvolta ca „Serviciu Contraspionaj Țări Socialiste” în cadrul Direcției Contraspionaj, apoi 920/A, în cadrul Direcției de Informații Externe și, în final, Unitatea Specială UM 110.
Obiectivele acestei unități erau:
- „înlăturarea handicapului creat de inexistența timp de aproape două decenii a unui organ specializat care să se ocupe de asemenea probleme, prin stabilirea potențialului, respectiv a categoriilor de elemente prin care organele specializate din statele socialiste vecine [în special ale celui sovietic, n.n.] au acționat sau pe care se pot sprijini în țara noastră;
- prevenirea, descoperirea și contracararea oricărei acțiuni ce ar putea aduce prejudicii politicii interne și externe promovată de Partidul și statul român;
- conspirarea măsurilor întreprinse, astfel încât acestea să nu conducă la deteriorarea sub nici o formă a relațiilor României cu statele respective”. [...]
Toate materiale informative ce priveau (n.a. agenții sau acțiunile) țărilor socialiste se trimiteau de către șefii unităților cu indicativul Apolodor. Aceștia nu știau cui trimit materialele și cum sunt valorificate, fiind păstrat un regim de conspirativitate total.
Rolul acestei unități a fost acela de a identifica și documenta cadrele militare sau membri de partid care colaborau cu serviciile de informații ale URSS. Repet, era doar o acțiune de identificare și documentare a acestora, cel care se ocupa de atenționarea lor fiind Vasile Patilineț care împreună cu cei de la Securitate îi chema pe cei vizați și le atrăgea atenția să înceteze orice colaborare cu NKVD sau GRU, în caz contrar urmând să suporte rigorile legii.
Dacă ne gândim că potrivit protocolului secret al Tratatului Româno-Sovietic pentru Asistență Mutuală, încheiat în februarie 1948, care, la articolul 2 stipula asistenţa suplimentară din partea a 2.500 de experți militari sovietici, între care 300 de ofițeri superiori, 700 de ofițeri inferiori şi 1.500 de instructori tehnici, rezultă foarte clar că Armata română reprezenta principalul obiectiv pentru serviciilor de informații sovietice”. [...]
Oricare a fost motivul oficial al înființării acestei unități de contraspionaj dedicată țărilor socialiste, era în mod evident un semn al independenței politice a conducătorilor români. Ceea ce este interesant este că ceea ce a început Gheorghe Gheorghiu-Dej a continuat în forță Nicolae Ceaușescu. O inițiativă unică în cadrul blocului țărilor socialiste, care dă o savoare deosebită amintirilor colonelului SRI (rez.) Ioan Burdulea, singurul fost membru al UM 110 care și-a scris amintirile.
Colonelul (rez.) SRI Ioan Burdulea este unul din ofițerii de Securitate care a lucrat la acest dosar. Domnia sa povestește și cum a ajuns să-i aibă în “grijă” operativă pe unii din cei care erau urmăriți de UM110 pentru legături cu serviciile de informații sovietice. Amintirile sale sunt confirmate și de alți foști ofițeri de Securitate, inclusiv Neagu Cosma, fostul șef al Direcției de Contraspionaj. [...]
După momentul 1968, invadarea Cehoslovaciei și Declarația de Independență din 21 august de la balconul C.C. al P.C.R. rostită cu aplomb de Nicolae Ceaușescu avea să marcheze ruptura definită cu sovieticii: „Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia constituie o mare greşeală şi o ameninţare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume şi este o zi a ruşinii pentru mişcarea internaţională. Nu există nici o justificare şi nu există nici un motiv care să facă admisibilă, fie şi numai pentru o clipă, ideea unei intervenţii în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc (…) Nici un străin nu are dreptul de-a spune ce formă trebuie să capete construirea socialismului”.
UM110 avea să se transforme în conformitate cu o nouă concepție potrivit căreia Securitatea avea ca linie specială de muncă misiunea de a cunoaște și contracara acțiunile antiromânești ale serviciilor secrete sovietice și ale celorlalte state membre ale tratatului de la Varșovia. Bineînțeles că a intrat în vizorul organelor de contrainformații și supravegherea coloana a cincea cominterniste, “pentru prima dată Securitatea fiind poziționată către adevăratul dușman al existenței naționale românești”.
Cartea Vanatorul de spioni, autor Ioan Burdulea poate fi achiziționată pe www.edituradecarte.ro
Așa cum spuneam la început, sunt puține mărturii directe privind această unitate specială a Securității. Din acest motiv demersul memorialistic al colonelului SRI (rez.) Ioan Burdulea este unul care merită apreciat la adevărata lui valoare.