Steaua a bătut-o joi pe Maccabi Haifa (scor 4-2) graţie inspiraţiei lui "Dodel", care a izbutit prima sa "dublă" la seniori. Primul lui antrenor ştie motivul metamorfozei mijlocaşului.
Fotbalistul Cristi Tănase a început, în sfârşit, să-şi justifice investiţia (este cel mai scump fotbalist din istoria Stelei, costând 1,8 milioane de euro). "Dodel" a reuşit joi seară cea mai bună partidă a carierei, Steaua învingând-o pe Maccabi Haifa, într-un meci din cadrul Grupei J a Ligii Europa, cu scorul de 4-2.
Piteşteanul a ieşit la rampă într-un moment-cheie, după ce "roş-albaştrii" rămăseseră în 10 oameni ca urmare a eliminării lui Florin Costea, reuşind prima sa "dublă" din carieră la seniori. Dacă la primul gol a avut noroc de o fază încâlcită, dar l-au ajutat şi arbitrii, care n-au sesizat, în prealabil, un ofsaid la Nikolici, a doua reuşită a fost o capodoperă: "torpilă" de la 30 de metri, mingea intrând sub transversală.
Calificarea în primăvara europeană rămâne un obiectiv greu de îndeplinit pentru "roş-albaştri", însă echipa lui Ilie Stan a arătat că a depăşit perioada de criză.
"Fiecare antrenor a venit cu altă idee, l-a utilizat pe alt post"
Cum s-a metamorfozat jucătorul care, până de curând, s-a afişat cu tot felul de "bombe sexy" şi care s-a bătut cu interlopii într-o discotecă din Olteniţa într-un fotbalist care a ajutat-o pe Steaua să renască?
Antrenorul Nicolae Vameşu, cel care l-a descoperit la opt ani şi l-a antrenat până la 17 ani la LPS Piteşti, ne-a oferit explicaţia. "E adevărat că până acum nu şi-a arătat valoarea sau a făcut-o prea puţin. Au fost mai multe motive: a ajuns la Steaua într-o perioadă în care nimeni n-a jucat mare lucru, apoi a fost vorba de acomodarea la tentaţiile Bucureştiului, desele accidentări, dar şi numeroasele schimbări de antrenori. Fiecare antrenor a venit cu altă idee, l-a utilizat pe alt post. Cristi dă cel mai bun randament pe postul pe care a jucat cu Maccabi, mijlocaş central ofensiv. Au mai fost şi alte motive. Cum ar fi de exemplu problema stadionului. Sunt oameni care nu pot să se odihneacă decât în patul lor de acasă, aşa că îi înţeleg pe stelişti când spun că e o corvoadă să se antreneze luni la Mogoşoaia, marţi la Buftea, miercuri la Berceni şi apoi să joace «acasă » la Ploieşti sau la Buzău", ne-a declarat ieri Nicolae Vameşu.
"Cum era la învăţătură? Puţin peste mediocru!"
"Când era cu «bomba sexy», ne-am ignorat. I-am spus că nu e bine ce face şi am rupt legăturile. Dar acum are o prietenă care-l ţine din scurt. E bine că are o iubită stabilă, pentru că s-a liniştit. Are o viaţă sportivă adevărată. E o fată din Bucureşti, pe care n-am cunoscut-o încă. Atunci când a avut incidentul la Olteniţa n-a fost vinovat. De unde era să ştie că o să vină fostul prieten al acelei fete şi că o să sară la bătaie?", ne-a mai dezvăluit primul antrenor al lui "Dodel".
- Ilie Stan vrea Steaua în Ghencea