Vama este singurul loc din ţară organizat ca un parc tematic, elementul central fiind rock-ul. Conceptul, născut de la sine, duce intensitatea distracţiei la un nivel neegalat în România.
"Depravarea ne uneşte!". Şi-o mai spune o dată, dând răspunsul pe care îl caută toţi acolo, în Vama Veche, răscolind cu tălpile plaja ca şi cum am fi pierdut ceva în nisip. E miezul zilei, terasele sunt pline ochi, toţi mănâncă şi încontinuu beau bere, aşa că tipa din faţa mea, însoţită de un cuplu, mi-a cerut voie să împărţim masa. Nu eram sigur dacă e ameţită, avea privirea uşor marmorată şi vorbea tare, dar a mai cerut o carafă de vin şi multă apă pentru un şpriţ rece. Nu ştiu cum o cheamă, dar nu uit cum bătea cu palma în blatul mesei: "Unde-i depravare se lipesc toţi!".
Locul în care îţi pierzi minţile
De şapte ori am înconjurat Vama Veche, ca un tramvai pe şine. Era 3 dupăamiaza, dar briza te ajută să nu transpiri nicio picătură. E ca şi cum ai fi în stomacul unei balene, îţi trebuie răbdare să pătrunzi sensul acelei neorânduieli generale. Satul şi campingul de pe plajă şi tot harnaşamentul de construcţii provizorii de pe marginea falezei par clădite din resturile aduse de mare din larg. Materiale şi culori se amestecă în devălmăşie şi nimeni aici nu are ambiţii estetice. E mult fier vechi adunat prin curţile din Vamă, şi pungi de plastic, beţe de stuf frânte în bucăţi şi multe frânghii încolăcite pe stâlpi şi cherestea bătută în cuie fără mofturi. Vama seamănă cu baza coloniştilor din Mad Max, un fior eco străbate staţiunea deşi unii simt în aer altceva, mirosul dulceag al kitsch-ului.
Pe nimeni nu mulţumeşte locul acesta, aşa cum arată, dar toţi trag la el ca la stupul cu miere. Boemii, optzeciştii nostalgici şi folkiştii vor o Vamă în pielea goală, pustie şi bătută de vânturi, doar cu Stuful la mijloc şi un butoi de bere care să nu se termine niciodată. Noua generaţie, hipsterii, ascultătorii de indie-rock, băieţii cu venituri medii şi mari, vor o Vamă tunată, cu fresh-uri care să le taie mahmureala, cu toalete parfumate şi lenjerie curată.
Şi unii, şi ceilalţi continuă însă se afunde în acest loc al pierzaniei, să-şi bea minţile şi să se distreze până la ultima picătură din pahar. Şi unii, şi ceilalţi nu văd pădurea din cauza copacilor. Vama Veche este, în esenţă, un parc tematic în care muzica este elementul central, un Disneyland al rockului. Tinerii vin aici în valuri, week-end de week-end, intrând ca pe vremuri în Orăşelul Copiilor, cu scopul precis de a-şi lua o pauză de la realitate. Vama Veche este, în acest moment, singurul loc din România în care poţi zbura în spatele curcubeului.
În mijlocul vacarmului, doi copii adormiţi pe trotuar
Sâmbătă seara, la Bibi, cânta Iris. E singurul loc în care pe o rază de 50 de metri îi poţi asculta live pe Iris, Timpuri Noi, Ţapinarii şi Les Elephants Bizzares. Intri, vezi, mergi mai departe, e ca la târgul de imobiliare. Două studente, aflate în marş prin staţiune, s-au oprit curentate când au auzit vocea lui Minculescu. Au rămas înţepenite, cântând spontan refrenele. "Tu, sus chestia-i că-i vezi", se consolau.
Pe trotuar, cu fundul pe borduri, un cuplu de vamaioţi ajunşi la generaţia a doua, se legănau şi murmurau versurile ca şi cum ar fi în primul rând din faţa scenei. Erau genul de hippioţi tomnateci, cei care nu lipsesc din Vamă deşi îi deplâng decăderea. Un mic detaliu îi diferenţia de restul mulţimii dar asta nu părea să-i deranjeze: de umeri lor atârnau doi copii preşcolari, fără niciun strop de energie, semănând cu telefoanele descărcate, care abia mai clipesc. Unul încerca să-şi aşterne culcuşul pe umărul mamei iar celălalt îşi pusese capul pe genunchi tatălui. Oamenii treceau în valuri pe lângă ei, gata să-i calce în picioare, ca o turmă de bivoli pornită în galop, dar totul era sub control.
Fete mici, drăguţe, cu aer de tocilare
Colţ în colţ cu Bibi, se auzea genul de pop melodios cântat de Pro Consul şi Talisman pe vremuri. Amatorii treceau pe-acolo, se opreau să râdă de vocalistul care avea mâna în ghips şi plecau mai departe. Dar mesele erau pline, se aplauda entuziast şi fete cuminţi, cu părul oxigenat, scoteau ţipete ascuţite ca pe vremea Beatles-ilor.
În direcţia opusă, la Papa la Şoni, era brit-pop. Les Elephants Bizzares se chinuiseră două ore să-şi regleze sunetul pentru că băiatul de la mixer părea abia ieşit dintr-o şcoală tehnică în care n-a luat nimeni Bacul. Erau foarte multe fete în public, micuţe, drăguţe, cu un aer de tocilare, păreau colegele de bancă ale băieţilor de pe scenă, care şi ei aveau mustăţile abia mijite. Cântau în bermude şi şlapi, nu prea îţi venea să-i iei în serios, mai ales că îi imitau perfect pe cei de la Franz Ferdinand. Dar cântau bine, erau stăpâni pe instrumente şi forţa lor ajungea să te domine. Am plecat cu sentimentul că noile generaţii mă complexează.
Refugiul metaliştilor
Vizavi, la kilometrul zero, 300 de inşi dansează direct pe plajă. E Stuful aici, elementul primordial al Vămii. Neonul unui stâlp înfipt în nisip luminează zona, iar în jurul său tinerii s-au strâns ca un roi de fluturi la o lampă. Dansează haotic, în cercuri concentrice, pe muzica dementă a lui Prodigy. E o imagine cinematografică, seamănă izbitor cu scena dansului din oraşul subteran Zion, de la începutul părţii a treia a epopeii Matrix, dar totul e mult mai autentic, mai pătrunzător. Viaţa e un regizor mai bun.
La nici 30 de metri se face un foc de tabără şi 100 de inşi se uită la un film pe ecran montat pe plajă. Un pic mai încolo prestează un folkist anacronic, dar care adună şi el un public entuziast. Se cântă "Iubito, să ne aruncăm în mare", dar fără Adrian Păunescu n-are niciun farmec. Zodia Peştilor e o bortă întunecoasă în care se ascultă numai death-metal. 20 de metalişti stau la mese mândri de statutul lor aparte, de apariţia lor stranie în această lume superficială. Au şi fete cu ei, cu plete lungi, ondulate, toate seamănă cu Cher la apogeul carierei. Dar punctul culminant al călătoriei prin acest montagne russe al rockului te aşteaptă în extremitatea sudică, în Bongo şi Expirat, două cluburi în aer liber cu efect de distrugere în masă mai puternic decât al bombei de la Hiroşima.
INSULA PLĂCERILOR
Toată distracţia durează doar două luni
Contrar imaginii de aşezare bucolică, în Vama Veche sunt bani. Mulţi. Numărul celor care cheltuie 1.000 de lei într-un weekend de beţii monstruoase este mai mare decât în cazul altor staţiuni consacrate. O recunoaşte patronul clubului Expirat: "Aşa este, dar principala problemă este că sezonul durează doar două luni". Iunie e aproape mort pentru Vama Veche pentru că atunci sunt sesiunile pentru studenţi şi examenul de Bacalaureat.
Vama trebuie branduită ca o insulă a plăcerilor pe care, în mai şi iunie, să o ia cu asalt ruşii sau alţi europeni din apropiere, "dar asta nu se va întâmpla niciodată, nimeni n-are un plan", crede Alin Oaie.
NOSTALGICII
Nu vor termopane, nu vor şezlonguri, doar Stuf
"Cel mai nasol este că au apărut cefele late", îmi spune, la umbra cortului, Paul, un veteran al Vămii Vechi. Are câteva tatuaje pe braţe şi încearcă să mă îmbie cu nişte palincă, deşi afară sunt vreo 34 de grade. Are 14 ani de când vine aici, cu mici întreruperi. Are 34 de ani şi, ca mulţi alţi vamaioţi peste care au trecut anii, ţine în braţe un ghemotoc de fată, o nouă generaţie care va creşte în acelaşi spirit. El şi soţia sunt nostalgici, vor plaja goală de demult şi, dacă s-ar putea, o singură terasă, Stuf, cum era pe vremuri. Se plâng, dar continuă să vină aici. "E o lume pestriţă, mi-e frică să merg noaptea prin staţiune. Acum 10 ani nu mi-era", oftează soţia sa, Estera. "La Vadu e prea sălbatic, nu ai unde să te speli. La Corbu e plin de manelişti. În Vama Veche nu va mai dura mult şi cocalarii vor stăpâni toată staţiunea. Asta înseamnă oameni de proastă calitate, fără şcoală. Îmi place să dansez la Expirat, dar îmi place şi să fac nudism fără să mă simt urmărită. Dacă dispare rockul din Vamă, moare totul şi nu mai e mult până atunci." THEIA, veterană în Vama Veche
EXPIRAT E UN CLUB ÎN VOGĂ
Noii vamaioţi au Iphone 4 şi beau coctailuri sorbite cu paiul
Concertul Ţapinarilor din Bongo era anunţat pentru ora 23.00, dar la miezul nopţii încă nu urcaseră pe scenă. Nici publicul n-a avut timp să observe întârzierea pentru că acolo am văzut cei mai mulţi beţivi adunaţi la un loc din viaţa mea. În boxele uriaşe se auzea "Tambourine Man" şi un puştan dansa singur pe scenă, nebăgat în seamă, ca într-un film de Fellini.
Expirat înseamnă noua Vamă Veche
Expirat este cel mai în vogă loc din Vamă, numele său fiind o dezinformare. E o descătuşare de energie pură, ca la explozia unei supernove. În weekend-ul de Sfânta Maria s-a atins apogeul acestei veri nesfârşite. Până la 1 noaptea, se adunaseră peste o mie de oameni în faţa clubului ce seamănă cu un hangar din care uşile au fost smulse. Ringul e chiar nisipul şi se bea, în mare măsură, berea luată de la alimentarele din jur. E un club de rock modern, cu multă muzică indie, o selecţie de sute de piese a trupelor aflate pe val.
Expirat reprezintă noua Vamă Veche, Vama generaţiei născute la graniţa dintre comunism şi democraţie, a celor care n-au mai vrut să preia valorile pe care bătrânii ţi le pun în braţe, alegându-şi singuri modelele. La Expirat publicul cântă în engleză zeci de cântece şi e locul unde Oasis ar fi privită ca o trupă comună.
"Aici creştem o nouă generaţie de vamaioţi, aşa cum am făcut-o şi acum 10 ani, când am venit în Vamă. Sunt tineri, în general din Bucureşti, care vor coctailuri sorbite cu paiul", îmi spune managerul Alin Oaie, care de şapte ani, în fiecare vară, seară de seară, organizează aceste mega-petreceri.
De la Iphone 4 la coliba veche de stuf
Dar Vama Veche nu mai înseamnă intelectuali blazaţi, care citesc pe plajă literatură rusă, iar seara deapănă amintiri la o halbă de bere. Noua generaţie nu citeşte nici măcar benzi desenate, "o generaţie mai puţin sofisticată, comodă, cu mai puţin bun-simţ", cum o identifică acelaşi Alin Oaie. Noua Vamă o înghesuie, din ce în ce mai mult, pe cea veche, trimiţând-o uşor-uşor spre fâşiile tot mai înguste ale plajei din partea de nord a satului, unde faleza înaltă cât un bloc turn închide brutal orice discuţii despre extindere.
Pe lungimea a cel mult 500 de metri, pe care îi parcurgi în cinci minute, se întinde toată Vama. O plimbare pe malul mării reprezintă o experienţă unică, plaja fiind împărţită în zone clar delimitate, ca marile ere geologice. De la sud la nord, în câteva minute treci de la Iphone 4 la nudişti înrăiţi care îşi beau berea ieftină în aceeaşi colibă de stuf, nemişcată din locul acela de când un localnic a săpat prima oară în malul de pământ şi a dat de băut primilor hippioţi care îşi întinseseră corturile pe plajă. Asta se întâmpla cu 20 de ani în urmă, când vamaioţii de-acum încă adormeau cu biberonul cu lapte în colţul gurii.