Numele lui Valeriu Gheorghiță, fostul președinte al CNCAV apare în dosarul penal întocmit de procurorii DNA cu privire la achiziția de vaccinuri anti-Covid. Alături de Andrei Baciu, Gheorghiță și-a pus semnătura pe memorandumul și documentația pentru achiziția unui lot suplimentar de vaccinuri Pfizer.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din pandemie, apare în Dosarul Vaccinurilor instrumentat de DNA. Alături deAndrei Baciu, fostul șefi al CNAS, el a fost implicat în întocmirea de memorandumuri și achiziția de doze.
În dosarul ajuns la Parlament pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu se arată că unul dintre contractele pentru statul român semnat de fostul premier, documentația de bază ar fi fost întocmită de Valeriu Gheorghiță și de Andrei Baciu. Anchetatorii DNA verifică felul în care s-a derulat acest angajament.
Valeriu Gheorghiță, implicat în Dosarul Vaccinurilor
Participarea guvernului la negocierile pentru noul contract și angajarea de fonduri în vederea achiziției de vaccinuri au fost aprobate de fostul premier Florin Cîțu. Decizia a fost luată pe 11.01.2021. Nota de informare pentru achiziția suplimentară de vaccinuri împotriva Covid-19 a fost întocmită de președintele și vicepreședintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță și Andrei Baciu.
Aceștia au solicitat premierului, de atunci, să analizeze oportunitatea achiziției unei cantități suplimentare de 8.055.394 de vaccin BioNTech/Pfizer. Cantitatea era mai mare decât cea inițială, de 1,6 milioane de doze.
Conform dosarului deanchetă, inițiatorii Notei au lăsat să se înțeleagă că Pfizer era singurul vaccin eficient ce putea fi livrat rapid.
Dosarul Vaccinurilor la DNA
Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de suspectul Andrei Romică Baciu, la data faptelor secretar de stat, cu atribuții de ministru al Sănătății. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Numele său în dosar apare și alături de al colonelului Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.
Andrei Baciu este acuzat de procurori că ar fi întreprins demersuri pentru suplimentarea achizițiilor de vaccinuri. Aceasta în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare era de 10,7 milioane. Iar dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.
Lui Baciu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Valeriu Gheorghiță și achiziția de vaccinuri
În Dosarul Vaccinurilor, DNA a solicitat ridicarea imunității parlamentare pentru fostul premier Florin Cîțu. De asemenea, președintele României și-a dat acordul ca foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă să fie investigați.
Procurorii îi aduc aceleași acuzații și lui Andrei Baciu. El este acuzat de abuz în serviciu deoarece și-a pus semnătura pe documentațiile aferente solicitării de suplimentare a vaccinurilor anti-Covid.
Valeriu Gheorghiță a preluat în 2022, conducerea Spitalului Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, intrând, conform unui comunicat de presă, în „echipa medicală a SRI”.