Valeriu Gheorghiţă a fost prezent joi la lansarea campaniei "Oameni ca Mine", o caravană dedicată educației despre sănătate publică în perioada pandemiei. Oficialul susține că este posibil ca rata de infectare să înregistreze din nou o creștere, iar imunizarea ne ține departe de spitale.
Valeriu Gheorghiţă, șeful Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, a declarat joi faptul că, în prezent, rata de infectare este în scădere. Cazurile noi de infectare cu virusul SARS-Cov-2 vor stagna pentru o perioadă, însă există șanse ca acestea să înceapă să înregistreze din nou creșteri. Mobilitatea oamenilor este factorul principal care ne va aduce o rată a infectărilor crescută.
Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că sunt extrem de multe lucruri care aduc această nouă creștere. Începerea școlii în format fizic, spațiile închise mai aglomerate în perioada sezonului rece, interacțiunea dintre oameni, etc. Toate acestea duc la creșterea riscului de infectare, iar Valeriu Gheorghiţă susține că nu există momentan motive să credem să situația epidemiologică din România merge doar într-o direcție bună.
"Din fericire, numărul de cazuri noi este în scădere şi acest lucru este, încă, bine. Estimarea, pentru că noi nu ghicim, noi facem nişte estimări bazându-ne pe nişte date, este că în perioada următoare, într-o perioadă de o săptămână, două săptămâni, vom stagna din această scădere. (...) Nu este exclus să înregistrăm o nouă creştere a numărului de cazuri pentru că interacţiunea şi mobilitatea oamenilor creşte prin faptul că, evident, s-a reluat şi activitatea de învăţământ, acolo unde s-a putut, în format fizic. Suntem în plin sezon rece şi stăm din ce în ce mai mult în spaţii închise, unde există interacţiune apropiată între oameni, acest lucru asociază o creştere a riscului de infectare şi, din acest punct de vedere, nu avem niciun motiv să credem că situaţia va fi numai într-o direcţie bună în perioada următoare. Cu atât mai mult cu cât, în momentul acesta, la o rată de vaccinare în populaţia eligibilă peste 12 ani de circa 43%, este evident că nu este în avantajul nostru", a declarat, joi, şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.
Situația epidemiologică din România ne duce spre valul 5 al pandemiei?
Coordonatorul campanie naționale de vaccinare a fost prezent joi la lansarea caravanei "Oameni ca Mine", o companie destinată educării în ceea ce privește sănătatea publică în perioada pandemiei. Valeriu Gheorghiţă a vorbit despre situația epidemiologică din țara noastră și susține că lucrurile nu vor stagna pentru totdeauna. Acum înregistrăm o rată scăzută a infectării, însă nu putem spune că pandemia se va termina odată cu valul 4. În declarațiile sale, oficialul susține că nu poate spune cu exactitate dacă vorbim deja de un val 5 al pandemiei de COVID-19, însă acest lucru este inevitabil. Cel mai bine ar fi să ne pregătim din timp și să ne imunizăm pentru ca virusul să nu ne lovească mai rău decât până acum.
"Nu ştiu dacă este, în momentul de faţă, neapărat despre un val 5, nici nu contează acest lucru. Contează situaţia reală, realitatea, şi anume că în multe ţări europene, deja, se observă o creştere importantă a numărului de cazuri, dar, acolo unde rata de vaccinare este crescută, nu se observă o creştere a numărului de cazuri grave, care au nevoie de spitalizare în terapie intensivă şi nu creşte mortalitatea. E clar că odată cu valul 4 nu se va opri pandemia. (...) Din motivul acesta, este evident, este logic să înţelegem că dacă nici de data aceasta nu ne vom pregăti mai bine, în sensul în care să avem un grad ridicat de protecţie la nivelul comunităţii, perioada următoare şi valurile următoare, câte vor fi, ne vor lovi la fel de rău, poate chiar mai rău, pentru că, spre deosebire de noi, virusul nu stă pe loc. Virusul se adaptează şi evoluează, (...) devine mai rezistent la acţiunea anticorpilor, la protecţia pe care o avem astăzi de la vaccinuri sau de la trecerea prin boală", a explicat preşedintele CNCAV.