Acţionarul majoritar al formaţiei Rapid, Valerii Moraru, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că are de gând să cedeze pachetul de acţiuni pe care îl deţine la trupa din Giuleşti.
Potrivit sursei citate, afaceristul moldovean vrea să renunţe la Rapid doar dacă altcineva doreşte să investească mai mult decât el la gruparea giuleşteană.
"Dacă altcineva este dispus să investească mai mult decât noi la Rapid, atunci noi putem să renunţăm la club. Nu este nicio problemă, noi vrem să fie mai bine pentru Rapid. Aşteptăm să vină şi discutăm. Dar până în momentul de faţă nu a venit nimeni", a precizat oficialul grupării giuleştene.
Proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, Valerii Moraru a devenit, la 25 iulie 2014, acţionar majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută din cele 80 de procente deţinute de suporterii Adrian Matei, Paul Ciobanu, Răzvan Căprăroiu şi Iulian Udrea. Trei dintre fani au rămas cu câte 1 la sută, iar unul dintre aceştia cu 2 la sută din acţiuni. La 28 iulie 2014, Moraru şi-a majorat portofoliul de acţiuni la SC FC Rapid SA, ajungând la 94,72 la sută după ce a achiziţionat şi cele 20 de procente pe care le mai deţinea Adrian Zamfir, cel care preluase pachetul majoritar în 2013 de la George Copos, inormează Mediafax.