România are nevoie de o creştere economică anuală de 5 puncte procentuale peste media din Uniunea Europeană începând din 2018 pentru ca, în 10 - 12 ani, să ajungă la un produs intern brut la nivelul mediu din Uniunea Europenă, a spus, astăzi, ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.
Acesta este principalul obiectiv pe termen mediu vizat de autorităţi prin promovarea noului Cod Fiscal şi al noului Cod de Procedură Fiscală, a mai spus Vâlcov, citat de Agerres.
Până în 2019, aprobarea noilor coduri vizează reducerea nivelului de fiscalitate din România la cel mai redus nivel din UE, subliniază ministrul de resort.
„Ne propunem ca, în 10 - 12 ani, PIB-ul României să ajungă la nivelul mediu din PIB-ul Uniunii Europene. Acest lucru înseamnă ca, începând din anul 2018, să avem o creştere economică constantă de peste 5% faţă de creşterea economică a Uniunii Europene”, a declarat astăzi ministrul Finanţelor Publice în cadrul unei dezbateri pe marginea noilor coduri cu reprezentanţii marilor contribuabili din România.
Potrivit lui Vâlcov, ca urmare a aplicării măsurilor de relaxare fiscală anunţate, ar trebui să se elibereze în economie 8 miliarde de euro în următorii patru ani.
"Patru miliarde dintre aceştia reprezintă impactul net, restul estimăm că vor fi reabsorbiţi prin extinderea bazei de impozitate, creşterea numărului de locuri de muncă, creştere economică suplimentară", a explicat ministrul Finanțelor.