VÂLCOV discută astăzi cu companiile petroliere despre creşterea PREŢULUI CARBURANŢILOR

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, se va întâlni în martie, din nou, cu companiile petroliere, pentru a discuta despre creşterea preţurilor la pompă pentru carburanţi, pe fondul avansului preţului barilului de petrol, scrie Agerpres.

Vâlcov a declarat că autorităţile au observat că scumpirea cu 30% a barilului de petrol din ultima perioadă, de la 45 la 60 de dolari, s-a regăsit imediat în preţul la pompă al carburanţilor, în timp ce atunci când evoluţia cotaţiilor era în scădere, diminuarea preţului la pompă avea loc cu întârziere. 

Oficialul MFP a spus că firmele de profil au venit cu explicaţii clare în ceea ce priveşte diminuarea cu întârziere a preţului la pompă, atunci când cotaţia barilului scade, şi va fi foarte interesant de văzut de ce aplică o creştere rapidă a preţurilor atunci când preţul barilului se majorează. 

Prin proiectul de Cod Fiscal, autorităţile au anunţat intenţia de a scădea accizele la carburanţi, începând din 2016, iar ministrul Finanţelor a afirmat recent că reducerea accizelor şi scăderea TVA ar putea fi aplicate chiar din 2015.