Pandemia COVID-19 a adus vaccinurile ARNm în centrul atenției. Dar tehnologia se poate dovedi, de asemenea, a fi o armă puternică împotriva cancerelor greu de tratat.
BioNTech a început studiile clinice de fază 2 pentru vaccinul său pe bază de ARN mesager împotriva cancerului. Mai precis, compania farmaceutică germană BioNTech a anunţat că primul pacient cu cancer colorectal a fost inoculat cu vaccinul său individualizat pe bază de ARN mesager (mRNA) împotriva cancerului BNT122 în cadrul studiilor clinice de fază 2.
În prezent, faza 1 și faza a 2 de studii clinice recrutează participanți sau sunt în curs de evaluare a eficacității, tolerabilității și siguranței vaccinurilor terapeutice mARN pentru a trata diferite forme de cancer. Compania intenţionează să înroleze aproximativ 200 de pacienţi pentru a evalua eficacitatea vaccinului său BNT122 după operaţie şi chimioterapie.
Procesul a fost iniţiat în Statele Unite, Germania, Spania şi Belgia
Multe tipuri de cancer evoluează în aşa fel încât pacientul pare iniţial să nu mai aibă tumori după o intervenţie chirurgicală, însă, după un timp, focarele tumorale care au fost iniţial invizibile cresc şi formează metastaze. În acest studiu clinic cu pacienţi cu cancer colorectal, ne propunem să identificăm pacienţii cu risc crescut printr-un test de sânge şi să investigăm dacă un vaccin individualizat pe bază de ARN mesager poate preveni astfel de recidive, a declarat Ozlem Tureci, directorul executiv al BioNTech.
Acestea includ: melanomul , cancerul pulmonar cu celule mici, cancerul gastro-intestinal, cancerul de sân, ovarianul și cancerul pancreatic şi alte cancere.
„Una dintre frumusețile acestei tehnologii este că poate fi utilizată la persoanele agnostice la tipul lor de cancer - nu contează dacă este vorba despre cancer de sân sau cancer pulmonar atâta timp cât îi puteți identifica mutațiile”, spune Van Morris, medic și un profesor asistent de oncologie medicală gastrointestinală la Universitatea din Texas MD Anderson Cancer Center din Houston, care conduce un studiu clinic de fază a doua şi explorează utilizarea vaccinurilor ARNm personalizate pentru pacienții cu cancer colorectal în stadiul II sau III.
Aceste vaccinuri gata preparate sunt concepute pentru a căuta proteine țintă care apar pe suprafața anumitor tumori canceroase
Unul dintre lucrurile interesante este adaptabilitatea tehnologiei bazate pe un anumit cancer și a biologiei care stau la baza acestui cancer, mai spune medicul.
La nivel de bază, „ceea ce încercăm să facem cu vaccinul ARNm pentru cancer este să alerteze sistemul imunitar împotriva tumorii, astfel încât sistemul imunitar să o atace - este practic un software biologic”, explică John Cooke, medic și director medical al Centrului pentru Terapeutica ARN din Houston Methodist. Vaccinurile sunt dezvoltate împotriva cancerelor în care nu exista o soluție foarte bună în acest moment sau în care cancerele sunt susceptibile de a metastaza.
Ce trebuie subliniat este că, în primul rând, vaccinurile ARNm împotriva cancerului nu vor deveni disponibile la o viteză record așa cum au făcut vaccinurile COVID-19 sub autorizație de utilizare de urgență; vaccinurile împotriva cancerului vor necesita ani de testare și studii clinice, relatează nationalgeographic.