Vaccinul care potoleşte foamea

Obezitatea ar putea fi "tratată" cu un vaccin, care blochează hormonii ce reglează pofta de mâncare, arată un studiu pe şoareci. Animalele vaccinate au mâncat mai puţin şi au ars mai repede calorii.

Dacă un asemenea vaccin ar fi la fel de eficient în cazul oamenilor, ar revoluţiona piaţa pastilelor  pentru slăbit, care au efecte adverse şi nu pot fi folosite pe termen lung, spun cercetătorii de la Universitatea din Porto. Criticii spun că, deşi ideea unui vaccin care potoleşte foamea sună tentant, mecanismul prin care organismul reglează apetitul este foarte complex. Cercetătorii au ataşat hormonul grelină, responsabil de reglarea apetitului, de particule de virus inofensive. Şoarecii vaccinaţi au început să producă anticorpi  împotriva hormonului respectiv, având ca efect suprimarea senzaţiei de foame. Efectul vaccinului a ținut 18 luni la şoareci, ceea ce ar fi echivalent cu patru ani în cazul oamenilor.