Noi informații legate de un posibil vaccin vin din partea ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta consideră că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.
Nelu Tătaru și-a anunțat poziția fermă cu privire la vaccinarea obligatorie, argumentând că oamenii trebuie să fie conștienți de riscurile la care se vor expune în cazul în care nu vor accepta vaccinul, dar mai ales la ce riscuri îi expun pe cei din jurul lor, scrie Realitatea.
„Sunt perfect de acord cu vaccinarea. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program pe care le luăm din copilărie, pe acelea le-aș face vaccinare obligatorie. Dacă ne uităm în urmă, în care tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie a început să capete și un curent antivaccinist, nu sunt de acord. Deci ceea ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le știam sunt total de acord”, a declarat ministrul Sănătății, într-o emisiune difuzată sâmbătă la un post TV.
„Avem o poziționare a sănătății în România, produsă de Ministerul Sănătății şi de Guvernul actual, care pune într-un prim plan pacientul, sănătatea. Rulăm acest moment pentru o medicină și o importanță a medicinii preventive. Dacă vrem să discutăm de o medicină preventivă, nu putem să nu discutăm de vaccinuri”, a mai spus Nelu Tătaru.
Ministrul a continuat dialogul explicând cât se poate de clar care sunt avantajele pe care un vaccin împotriva Coronavirus le-ar putea aduce.
„Punem în joc dacă vrem ceva ce ne este drag tuturor: viața copiilor noștri. Uitați-vă în plan mondial, în care ne bucurăm că am eradicat o maladie. Gândiți-vă că ne întoarcem în timp, reapariția acestei maladii într-o anumită populație, în care nu au posibilitatea acestor vaccinuri. I-aş explica foarte clar ce înseamnă să te joci cu viața unui copil, ce înseamnă să te joci cu o patologie, pe care nu o poți controla, și cred că argumentele pe care le pot da, ca și medic, dar ca și parte umană, sunt cele care poate nu îi vor schimba atitudinea, dar îl vor face să se gândească un pic”, a explicat Tătaru.