Aproximativ 1.200 de cetățeni turci participă la testarea unui vaccin dezvoltat de China împotriva noului coronavirus.
Autoritățile din Turcia a început, miercuri, o acțiune de testare a unui vaccin, pe care l-au dezvoltat specialiștii din China, împotriva virusului SARS-CoV-2. La acest studiu participă aproximativ 1.200 de persoane, dintre care cei mai mulţi vor fi, în prima fază, lucrători din domeniul sănătăţii, conform EFE.
Medicii care participă la testare au administrat deja prima doză de vaccin unui număr cuprins între 1.200 şi 1.300 de lucrători sanitari, urmând ca peste alte zece zile să le administreze și o a doua doză.
La finalul studiului, peste două săptămâni, Turcia va împărtăşi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) rezultatele acestui test. De menționat că același vaccin, dezvoltat de cercetătorii chinezi, este testat de mai multe țări, precum Brazilia, Indonezia sau Bangladesh.
Dacă rezultatele obținute în urma acestor teste vor fi încurajatoare, autorităţile turce preconizează să vaccineze, într-o primă fază, circa 13.000 de persoane care prezintă afecţiuni cronice şi care sunt considerate deosebit de vulnerabile la COVID-19.
Anterior începerii testelor, ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca, a afirmat că Turcia va participa și la alte asemenea studii ale altor produse menite să combată COVID - 19. Ministrul turc a anunțat că urmează testarea unor medicamente dezvoltate de cercetători din Marea Britanie, Germania şi Rusia.
Trebuie spus că numărul zilnic al deceselor provocate de noul coronavirus în Turcia s-a triplat, în ultimele săptămâni. De la o medie de 20 de morţi pe zi cât era înregistrată în urmă cu câtva timp, s-a ajuns la peste 60 de decese zilnic, potrivit datelor furnizate de Ministerului Sănătăţii din această țară.
Autoritățile sanitare turce au anunțat, de curând, că ţara a atins „vârful celui de-al doilea val” al pandemiei de coronavirus, cu o medie oficială de 1.700 de cazuri zilnice. Dincolo de estimările și statisticile oficiale, Colegul Medicilor din Turcia apreciază că numărul real al infecţiilor cu noul coronavirus ar fi de 10 ori mai mare decât cel declarat.