Scăpaţi de stresul produs de restricţiile economice, românii par a-şi fi regăsit cheful pentru vacanţe extravagante, compensând prin pachetele de vacanţă cât mai exotice, perioada în care au fost privaţi de concediile de lux.
Noile oferte de vacanţă pentru care optează din ce în ce mai mulţi români includ experienţe din domeniul educaţional şi cultural, reprezentând un mod inedit de petrecere a timpului liber.
"Mulţi turişti aleg în ultima perioadă pachete de vacanţă pe yacht, tururi de tipul food&wine, participare la diferite evenimente (show-uri, concerte, petreceri, evenimente sportive), practicarea sporturilor de care nu dispun acasă – cum ar fi canyoning, kayaking, kiteboarding, yachting, escalade, offroad etc, tururiistorice sau pe segmentul arta şi arhitectură, tururi pentru biciclişti, motociclişti etc", spune Alice Udrea, managing partner al Qualis Travel.
Potrivit specialiştilor, mulţi turişti aleg destinaţii cu o ofertă turistică diversificată. Printre preferinţele lor se numără destinaţii precum Paris sau Budapesta, nu numai pentru celebrele obiective istorice, ci şi pentru experienţa turismului gastronomic şi viticol, cu tururi şi degustrari la cele mai renumite domenii şi crame din lume, cum ar fi cele din regiunea Champagne sau Tokaj, scrie Mediafax.
Foarte populare au devenit şi vacanţele şi petrecerile pe yacht în zone exotice ca Thailanda sau în Grecia, Italia, Malta şi Croaţia.
"Standardele românilor în materie de turism au crescut în ultima perioadă, aceştia dorind informaţii cât mai detaliate, încă de la început, cu privire la reputaţia locaţiei de cazare, cerându-ne o listă de review-uri, informaţii despre traseu şi durata lui, despre activităţile conforme cu interesele lor declarate, sugestii de restaurante, un meniu în funcţie de preferinţe, lista cu obiective turistice de vizitat şi chiar rezervarea de bilete pentru acele obiective. S-a creat o adevărată cultură a turismului printre români, iar turismul tematic devine din ce în ce mai important", spune Alice Udrea pentru Mediafax.