Seniorii de peste 55 de ani au parte de preţuri promoţionale la agenţiile de turism.
Pentru vârful de sezon, iulie şi august, rezervările au fost în mare parte făcute şi locurile ocupate. Lunile care urmează, datorită faptului că se mai potoleşte şi căldura, iar preţurile scad, sunt potrivite în special pentru seniori, mai ales că agenţiile de turism vin cu oferte foarte bune pentru categoria de vârstă de peste 55 de ani. La fel ca anul trecut, cele mai populare destinaţii sunt Spania, nordul Greciei (Hakidiki), iar de un an câştigă puternic teren Ciprul şi Malta, ne-a declarat consultantul în turism Traian Bădulescu. Potrivit acestuia, preţurile medii la pachetele pentru seniori au rămas în general neschimbate faţă de anul trecut, cifrându-se între 200 şi 400 de euro de persoană. Deşi spre deosebire de alţi pensionari europeni care îşi permit să meargă în vacanţă, numeroşi vârstnici din România se confruntă cu dificultăţi financiare, există totuşi o categorie de seniori care călătoresc, fie că au pensii mai mari, fie că sunt ajutaţi de copii. Bugetul minim pentru un sejur de o săptămână pentru două persoane este de circa 600 de euro, subliniază Traian Bădulescu.
În Spania, în extrasezon Spania, ca ţară care a introdus conceptul de turism pentru seniori, este în continuare cea mai atractivă destinaţie, în special şi datorită faptului că statul spaniol suportă o parte din costurile operatorilor de turism.
Astfel, ofertele pentru un sejur de o săptămână în Spania, în Costa del Sol, Costa Brava sau Mallorca costă aproximativ 345 euro de persoană, la care se mai adaugă taxele de aeroport de 95 de euro. Preţul include transportul cu avionul, transferul aeroport-hotel-aeroport, două mese pe zi şi, eventual, o excursie. Majoritatea agenţiilor de turism cer ca, la rezervarea ofertei, să achitaţi un avans de 40-50% din sejur.
În acest an, agenţiile de turism au oferte bune pentru vacanţe în Malta pentru seniori, la preţuri de 299 de euro, la care se adaugă taxele de aeroport de 95 de euro de persoană. Odată ajunşi în Malta, turiştii pot face excursii opţionale, contra unor sume de 35-60 de euro, pe insula Gozo, turul Vallettei şi Mdinei, croazieră turul Maltei sau o excursie la Grota Albastră, la templele megalitice şi într-un sat pescăresc, conform oferte All Inclusive Travel.
Cu mai puţin de 500 de euro, pensionarii români pot vizita Israelul şi locurile sfinte, având şase nopţi de cazare în Bethleem. Însă vârstnicii mai activi şi care au la dispoziţie un buget ceva mai mare, de peste 600 de euro, pot opta pentru un circuit în Israel, Iordania şi Marea Roşie, în cadrul căruia vor vizita locurile biblice: Ierusalim, Nazaret, Bethleem, Ierihon, precum şi Tel Aviv, Masada, Eilat, organizat de agenţia Danvi Travel. Turiştii vor face un pelerinaj la Grădina Ghetsimani, vor urma Drumul Crucii cu cele 14 popasuri, după care vor ajunge la Zidul Plângerii.
CITIŢI ŞI:
- Cu câţi bani pleacă românii în vacanţă