Departe de zgomotul maşinilor, de televizor şi de internet, odraslele cu vârste între 5 şi 16 ani pot învăţa specificul vieţii din Evul Mediu, într-o tabără de o săptămână la munte.
Lupta cu spada, tir cu arcul sau teatru şi heraldică medievale - copiii pot învăţa toate aceste activităţi, precum şi altele de epocă, în cadrul unei tabere medievale. Asemenea vacanţe educaţionale sunt organizate în România de companiile Medieval Praxis şi Medieval Art.
În ceea ce priveşte tabăra organizată de Medieval Praxis, directorul firmei, Laurenţiu Constantin, spune că, anul acesta, şase serii a câte 30-35 de copii vor pleca pentru o perioadă de câte o săptămână, în intervalul 13 iunie-5 august, la pensiunea Casa Muntelui din Fundata, situată în zona Rucăr-Bran.
O săptămână fără internet
Acolo, micuţii şi tinerii vor participa la diferite ateliere. În cel de spadă medievală, ei vor învăţa cum să mânuiască această armă, precum şi codul medieval al onoarei şi curajului. De asemenea, ei vor avea ocazia să-şi măsoare puterile de arcaşi în timpul orelor de tir cu arcul.
La atelierul de pictură şi heraldică medievală, profesorii îi vor învăţa pe copii care este compoziţia unui scut heraldic, iar apoi ei vor picta semne heraldice pe hârtie şi pe scuturi de lemn. Ca să fie recreată atmosfera de acum 500 de ani, imediat ce sosesc în vacanţă, odraslele predau toate gadgeturile pe care le au. Telefoanele şi laptopurile sunt păstrate de un pedagog.
„După principiul că internetul favorizează contactul, nu şi comunicarea, ne-am propus să-i stimulăm să comunice, să-şi aducă aminte de valorile esenţiale ale comunicării interpersonale. Singura acceptanţă pentru electronice este un videoproiector, deoarece aproape în fiecare seară copiii vizionează câte un film istoric”, ne-a spus Constantin, care organizează acest eveniment pentru al doilea an.
Costul taberei educaţionale e de 1.400 de lei, iar pentru grupuri de cel puţin 10 copii se face o reducere de 10%, susţine directorul firmei. Atenţie, copiii care vor să meargă în tabără trebuie să aducă o adeverinţă medicală care să certifice faptul că sunt apţi să participe la activităţi. Ei trebuie să aibă haine pentru o săptămână la munte, cizme şi ghete, încălţăminte de interior, o pelerină de ploaie, un rucsac mic şi medicamentele pe care le iau.
AFACERI DE NIŞĂ
Cât costă un concert de muzică veche
Compania Medieval Praxis, care de cinci ani de când s-a înfiinţat, se ocupă cu organizarea evenimentelor cu specificul acelei epoci, şi-a crescut afacerile pe timp de criză.
Anul trecut, firma a avut afaceri de circa 220.000 de euro, conform lui Constantin. Însă tot profitul a fost reinvestit, a precizat el. Tabăra medievală a crescut veniturile, dar în acelaşi timp a deschis calea către alte nişe.
„În after-school-uri şi grădiniţe au fost solicitate atelierele de luptă, scrimă cu spadă medievală sau de realizare manuală a hârtiei”, relatează directorul Medieval Praxis. El susţine că preţul unui atelier de două ore poate costa în jur de 250-300 de lei. Până să lanseze tabăra de vacanţă, compania era cunoscută pentru organizarea Festivalului de Muzică Veche din Bucureşti.
Anul acesta, a cincea ediţie a evenimentului are un buget de aproximativ 110.000 de euro, faţă de anul trecut, când festivalul a costat circa 70.000-80.000 de euro.
Festivalul din acest an va fi dedicat lui Johann Sebastian Bach şi se va desfăşura în perioada 20-24 octombrie 2010, la Ateneul Român şi la Palatul Cercului Militar din Capitală. Preţul biletelor se situează între 15 lei şi circa 60 de lei.
Tinerii, atraşi de muzica veche
Circa 75%-80% din publicul acestui festival este tânăr, până în 45 de ani, educat, cu venituri peste medie, iar comunicarea cu el se face nu prin metodele clasice de afişaj, ci prin reţele de socia lizare precum Facebook, punctează şeful companiei.
Pe lângă festival, Medieval Praxis organizează şi stagiunea de muzică veche, în perioada ianuarie-iunie. Iar cei care doresc şi îşi permit pot cere organizarea unui concert privat, contra unor sume care pornesc de la 400 de euro şi poate ajunge la câteva mii, în funcţie de cât de mulţi artişi participă şi de organizarea programului artistic.
„După ce, în 2008, am avut 120 de solicitări, anul trecut am avut numai vreo 30 de cereri. Şi piaţa de evenimente pentru firme a căzut undeva până la 15%-20% faţă de cum era înainte”, ne-a declarat Laurenţiu Constantin.
Cine sunt cei care îşi permit să organizeze concerte private? „Sunt oameni de peste 45 de ani, care au venituri bune, de regulă sunt directori sau patroni ai unor afaceri şi care obişnuiesc să invite prieteni sau parteneri de afaceri la ei acasă, pentru a le oferi ceva exclusivist şi special”, îi descrie el.
PREŢURI
Armuri de cavaler şi rochii de prinţesă
Costumele pentru artiştii de muzică veche pe care îi impresariază compania pot fi închiriate pentru 40-60 de lei/zi. Începând din luna mai, cei interesaţi vor putea alege din circa 35 de costume printre care nebunul regelui, maestrul de ceremonii, călugăr catolic, luptători, cavaleri şi, desigur, prinţese.
„Pentru vânzare, preţul unei rochii poate să plece de la 30 de euro şi ajunge şi la 2.500, în funcţie de material şi finisaje: dacă vor sticlă colorată sau pietre semipreţioase, dacă vor să fie cusute cu fir de metal, aur şi argint”, explică directorul firmei.