Vacanţă ieftină în campingurile de pe Valea Prahovei

Dornici să scape de căldură, mii de turişti s-au îndreptat în acest weekend şi către staţiunile de pe Valea Prahovei.

Cel mai mare camping din Bucegi, situat pe Valea Cerbului din Buşteni, s-a dovedit varianta cea mai ieftină pentru un concediu la munte. Turiştii spun că au preferat să vină aici pentru că muntele le oferă o vacanţă în natură, departe de aglomeraţia şi zgomotul din oraşe. Ieri-dimineaţă, Valea Cerbului era plină de corturi colorate, iar mirosul îmbietor al grătarelor a pus stăpânire pe toate poienile din zonă.   „La Bucureşti ne-am săturat de aerul încins şi poluat. Era insuportabil, mai ales că s-au anunţat călduri mari. Aici am găsit o vreme excelentă, cu multă răcoare şi aer curat. Ziua mai facem un grătar, iar seara ne uităm la urşi“, povesteşte Tudor Costel, din Bucureşti. Pentru amatorii de drumeţii montane, Valea Cerbului este un punct de plecare pentru foarte multe trasee turistice din masivul Bucegi. Cei mai comozi dintre turişti au la dispoziţie şi un tractoraş cu două vagoane, care face legătura între staţiunea Buşteni şi Cabana Gura Diham.