Specialiştii în domeniu spun că există diferenţe importante între diferitele tipuri de telenovele.
Prima telenovelă cu care au intrat în contact românii a fost „Sclava Isaura”. Pofta serialelor fusese deschisă din anii ’80 de „Dallas”. De peste 10 ani, aceştia se uită la „Tânăr şi neliniştit”. Pentru mulţi dintre cei care stau cu orele la televizor, nu sunt importante di fe renţele între aceste pro ducţii TV; important este că au la ce să se uite. Dar diferenţe există, şi asta o ştiu cel mai bine directorii de programe ai televiziunilor şi publicitarii. Patru modele Modelul sud-american. Machiaj din belşug, emoţii ţipate şi valuri de lacrimi, veşnica atracţie între băr batul bogat şi fata săracă şi un scenariu previzibil, acestea sunt câteva caracteristici ale telenovelelor sud-americane. „Clona”, „Inimă sălbatică”, „Salome” sunt doar câteva din tre reu şi te le telenovelei clasice, care şi-au fi - delizat consumatorii cu poveşti în care binele învinge invariabil răul. Modelul românesc. Regizorii şi scenariştii români au adaptat formatul sud-american la realitatea autohtonă. Dis tribuţiile au cuprins tot mai mulţi actori valoroşi, casele de producţie au investit masiv în decoruri şi costume, iar subiectele au început să prindă prin raportarea la realităţi sociale presante, cum ar fi convieţuirea dintre români şi romi (vezi „Inimă de ţigan” şi „Regina”).
Emoţiile puternice, răsturnările de situaţie şi supremaţia binelui alcătuiesc ace laşi aluat de bază ca în cazul suratelor sud-americane. „În primul rând, avem scenarii originale, puternic ancorate în realitatea est-europeană. În America Latină, aproape toate telenovelele sunt refaceri ale unor scenarii vechi, poveştile se repetă la ne sfâr şit. În al doilea rând, actorii noştri nu folosesc casca, ei învaţă textul, deşi vorbim de mii de pagini, şi interpretarea lor nu suferă de niciun tip de artificialitate”, spune Ruxandra Ion, Managing Director Promance International. Modelul american. La americani există aşa-numitele soapope ra. „Tânăr şi neli niş tit” este un astfel de „serial fără sfâr şit”. A fost lansat pe piaţa americană în 1973 şi încă se filmează. Acest tip de serial mizează mai mult pe situaţii dramatice decât pe emoţie, dar legăturile şi poveştile de familie întinse pe sute, mii de episoade şi-au format un public extrem de fidel. Practic, te le spectatorii au îmbătrânit alături de eroii lor favoriţi. Modelul turcesc. Mai nou, au apărut pe piaţa românească a telenovelelor producţiile turceşti, care surprind prin frumuseţea potolită a femeilor (machiajul nu mai e abundent, acestea nu mai corespund criteriilor frumuseţii de podium), prin locuri care păstrează aerul intim al unor case într- adevăr locuite. În plus, intriga câştigă în autenticitate prin simplul fapt că filmările nu se reduc numai la interioare, ci „respiră” în aer liber.
„Ca diferenţe majore între serialele turceşti şi cele sud-americane, putem identifica tehnicile de fil mare, o combinaţie între stilul eu ropean şi cel asiatic, lipsa cli şe elor clasice întâlnite în telenovele, gen fata săracă-băiatul bogat, întregul set de filmare-decoruri, cadre, costume”, explică Hatice Soysev Kolat, General Manager Kanal D România. Sunt bune sau nocive?
„Telenovela este un produs mai dinamic decât soap-opera”, spune Vanessa Cernea, director executiv la Acasă TV. „Dacă dintr-un soap ratezi 15 episoade, n-ai pierdut nimic din acţiune. Într-o telenovelă, în 15 episoade se întâmplă multe lucruri şi este ceva mai mult «corazon » de cât într-un soap, care mizează pe situaţii dramatice, dar nu întotdeauna în relaţie cu iubirea”, adaugă aceasta.
Relevanţa socio-culturală a telenovelelor este, de asemenea, un factor care poate face diferenţa când e vorba de ataşamentul pentru un post sau celălalt. „Între telenovelele sud-americane, cele turceşti şi cele româneşti, există o uriaşă diferenţă culturală. Şi aici mă refer la cultura celor trei zone geografice, extrem de diferită, la diferenţa celor trei religii - în special musulmană, din Turcia”, adaugă Ruxandra Ion. Simpluţe sau sofisticate, atrăgătoare sau penibil de previzibile, de la noi sau de la ei, telenovelele au influenţe bune, dar şi nocive asu pra consumatorilor înrăiţi. „Sunt bune până la un punct unde reduc asperităţile unei vieţi neîmplinite.
Sunt nocive pentru aceia care ajung să intre într-un mimetism din care nu se mai pot sustrage. Telenovela este un zăhărel primejdios, cu ajutorul căruia atenţia unei majorităţi de oameni poate fi îndepărtată de la problemele reale ale vieţii”, conchide antropologul Adrian Majuru.
VOX POPULI
„Mă ating la inimă” Dana F. (elevă, 18 ani): După ce am ascultat prima dată coloana sonoră de la „1001 de Nopţi”, am căutat imediat pe internet piesele. Muzica este superbă. Mihaela G. (studentă, 23 de ani): Îmi plac telenovelele, dar depinde şi de cât de mult mă regăsesc în ele. Eu urmăresc „Iubire cu chip de înger”, îmi place actriţa din rolul principal, Maite Perroni. Mi se pare inocentă, iar faptul că cei buni şi încrezători au mereu de suferit e o regulă şi în viaţă. Elena Dinu (pensionară): „ASI” şi „1001 de nopţi” mă „ating la inimă”. Aspectul „normal” al personajelor feminine mă face să mă regăsesc în ele. Mâine în Ghidul TV Fanii serialului „1001 de nopţi” vor putea citi mâine un interviu în exclusivitate cu Berguzar Korel, interpreta per sonajului principal al producţiei, „Şehrazat”.
Recomandările noastre
