Zeci de mii de refugiați sirieni se îndreaptă spre granițele UE. România stă în calea lor spre centrul bogat al Europei. O știre care nu a mișcat autoritățile și nu a atras atenția mass-media. Ar fi trebuit!
Ocupați cu flagrantul Sorinei Pintea și presupusele victime ale coronavirusului nu mai dăm atenție lucrurilor importante. La granița Europei se petrece un eveniment similar cu exodul cruciadelor din Evul Mediu. Turcia a început să dea drumul la sute de mii de refugiați sirieni în Europa.
Supărarea lui Erdogan vine din lentoarea cu care Uniunea Europeană își respectă angajamentele. Are în custodie peste 4 milioane de refugiați, iar din cele 6 miliarde de euro promise de UE au venit doar 2,5 miliarde. Restul se lasă așteptați, dar răbdarea lui Erdogan a ajuns la limită.
Mișcarea sa vine și ca răspuns la uciderea a 33 de soldaţi turci într-un atac al forţelor siriene în provincia Idlib. E o răzbunare asupra deciziei Rusiei de a susține regimul lui Al-Assad, și a indeciziei UE.
”Am decis, cu efect imediat, să nu mai oprim refugiaţii sirieni să ajungă în Europa pe uscat şi pe mare”, a declarat agenţiei Reuters un oficial turc. ”Toţi refugiaţii, inclusiv sirienii, sunt acum bineveniţi să plece către UE”, a adăugat el.
Așa că le-a dat drumul spre Vest, de unde vor trece spre Grecia, Bulgaria, România...
Singurul care a comentat acest eveniment important a fost Traian Băsescu.
"Preşedintele Turciei a decis să dea drumul sirienilor din taberele Turciei spre Europa. 13.000 spun observatorii ONU. Cifra comunicată de guvernul turc este 73.800. Va fi prăpăd la graniţele României", a declarat Traian Băsescu, la România Tv.
"Dacă Erdogan să drumul la aceşti oameni şi le spune să îşi caute viitorul în Europa, Europa nu este pregătită să facă faţă unui astfel de val de migraţie. (...) Acest om generază un dezastru al migraţiei în Europa dacă cifrele pe care le anunţă sunt adevărate", a mai spus europarlamentarul PMP.