Luni, secretarul de Stat american Antony Blinken, într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat: „Nu am văzut o situație atât de periculoasă ca cea cu care ne confruntăm acum în Orientul Apropiat din 1973 încoace... Și acesta este mediul în care operăm.”
Izbucnește un război regional în Orient?
Remember 1973
Acum 50 de ani, prim-ministrul israelian de la acea vreme, Golda Meir, a ignorat avertismentele serviciilor de informații privind iminența unui atac al Siriei și Egiptului. A urmat Războiul de Yom Kippur, când soarta Statului Israel a atârnat de un fir de păr.
Doamna Meir a ales să-și răscumpere greșeala, dându-și demisia după câteva luni. Devine din ce în ce mai limpede că și domnul Netanyahu, actualul prim-ministru israelian, a ignorat avertismentele privind iminența unui atac al HAMAS. A urmat 7 octombrie. Nedorind să împărtășească destinul politic al lui Golda Meir, Netanyahu a ales să-și răscumpere greșeala în alt mod: a trecut la ”rezolvarea problemei Gaza”, prin demolare.
În prezent, HAMAS nu mai este în stare de acțiuni coordonate de anvergură: în mod semnificativ, traficul aerian civil a revenit la normal pe aeroportul Tel Aviv. De ceva vreme, luptele au aspectul unor acțiuni polițienești: arestări, percheziții și, după tradiția de decenii a Armatei israeliene, demolarea locuințelor celor găsiți vinovați. Până în prezent, cam jumătate din clădirile din Gaza City sunt la pământ: aproape același grad de distrugere ca la Nagasaki, după bombardamentul atomic. Se lucrează intens la ce a mai rămas.
Cine comandă muzica ?
Dacă lucrurile vor continua, Gaza City va deveni, pentru mult timp de-acum înainte, de nelocuit. Asta ar forța abandonarea soluției politice preconizate de ONU din 1947 încoace, zisă ”a celor două State”: unul palestinian și altul evreu. E ca în fotbal: nevoiți să plece de pe teren, palestinienii ar pierde Gaza. Definitiv!
Pe termen mediu și lung, aceasta nu este o soluție: încalcă numeroase rezoluții ONU și acorduri internaționale și nu rezolvă esența situației, anume drepturile poporului palestinian. De aceea, de decenii, Statele Unite, aflate în centrul Ordinii Mondiale, s-au străduit să domolească asemenea tendințe maximaliste. Dar, așa cum se știe, cine plătește comandă muzica.
Acum mai bine de o lună, Congresul SUA a plecat în vacanță de Crăciun, lăsând pe la anu’ finanțarea Ucrainei și a Israelului. Din moment ce nu mai finanțează Statul Israel, SUA au acum posibilități mult mai restrânse de a influența comportamentul domnului Netanyahu. Iar prim-ministrul israelian are astfel mâinile libere să lupte după legea sa: prin demolare, pentru propria sa supraviețuire politică.
Război prin procură
În lumea arabă, pentru situația creată este învinovățit nu numai Israel, ci și Iran. Autoritățile de la Teheran au subvenționat, înarmat și aprovizionat organizația teroristă HAMAS, ale cărei acțiuni iată, pun în pericol destinul poporului palestinian. Iranienii sunt puși în fața unei situații dificile. Pe de-o parte, dacă nu sprijină HAMAS, celelalte organizații de pe așa-zisa ”Axă a Rezistenței” ar putea fi ispitite să se alăture altor interese, după exemplul Rezistenței Islamice irakiene – care, fără permisiune de la Teheran, atacă acum avanposturi militare ale Statelor Unite.
Astfel, toate eforturile de decenii ale Teheranului de a-și constitui o ”centură de protecție” s-ar putea nărui. Pe de altă parte, Liga Arabă i-a transmis clar Iranului că nu dorește o extindere regională a conflictului. Iar Teheranul – de decenii sub embargoul Occidentului – nu-și poate permite o izolare în plan regional, după atâtea eforturi de normalizare a relațiilor cu saudiții, finalizate cu mediere chineză.
Așa că Iranul a optat pentru un război prin procură: a activat Mișcarea HOUTHI, care încearcă să blocheze accesul spre Canalul Suez, prin atacuri cu drone și rachete furnizate de Iran și lansate cu asistență iraniană. Statele Unite și aliații lor occidentali nu puteau rămâne indiferenți, așa că au încercat descurajarea milițiilor HOUTHI, prin contralovituri cu rachete și drone. De la bun început, experții militari au fost sceptici. Milițiile HOUTHI au experiența unui război de nouă ani cu trupele yemenite și saudite, care au folosit aceleași procedee fără a putea înfrânge decisiv rebelii.
SUA „operează”
Așa că Statele Unite au fost nevoite să ”operaționalizeze” arma supremă: dolarul. În ultimele zile ale anului trecut, Sistemul Federal de Rezerve al SUA, FED, a notificat băncile chineze că, dacă derulează operațiuni în dolari cu Rusia, riscă sancțiuni colaterale. Asta a declanșat un efect de domino la nivel mondial.
Pentru exporturile chineze, Rusia este abia al 15-lea partener comercial și, în plus, relația bilaterală este dezechilibrată: China importă mai mult din Rusia decât exportă spre piața rusească, ceea ce creează un deficit comercial din ce în ce mai greu de suportat.
Sancțiunile colaterale ar fi bomboana pe colivă, pe fondul dificultăților financiare cu care se confruntă Beijingul (vezi lichidarea judiciară a Everglade Group). Deci băncile chineze au început să notifice partenerii ruși că nu vor mai derula operațiuni în dolari SUA pe această relație: chinezii nu au de gând să-și strice relația cu Occidentul, dând găina din brațe pe vrabia rusească de pe gard...
Decizia a survenit într-un moment foarte prost pentru Rusia: așa cum scriam săptămâna trecută, conform datelor ROSSTAT, în 2023 exporturile Rusiei au fost cu 30% mai mici decât în 2022, iar importurile au crescut cu 10%. Pe hârtie, balanța de plăți este încă pozitivă: +50,2 miliarde $, dar e în scădere cu 79% față de 2022. În realitate, nici nu sunt 50 miliarde $, fiindcă India – unul dintre principalii clienți ai exporturilor rusești – insistă să plătească în ... rupii.
Problema Rusiei în război: De unde dolari americani?
Dacă seacă și fluxul de dolari dinspre China, situația Rusiei devine dificilă, fiindcă decizia FED survine chiar în momentul în care, ca urmare a noii frățietăți cu Coreea de Nord, filierele de contrabandă ale Regimului Kim au fost puse la dispoziția Moscovei, pentru a importa în secret componente de uz militar din Occident. Iar aceste filiere de contrabandă sunt costisitoare și funcționează pe dolari americani!
Dar de unde dolari americani? Excedentul balanței comerciale rusești este de fapt constituit mai mult din yuani și rupii. Domnul Putin a solicitat Guvernatorului Băncii Centrale a Rusiei, doamna Elvira Nabiullina, să compenseze din rezerva valutară secarea fluxului de dolari venit dinspre China. Dânsa a refuzat, evocând perspectiva unei destabilizări a monedei naționale.
Iar domnul Putin, cu de la sine putere, a retras din Fondul Național de Bunăstare 38 miliarde $, pentru a-și finanța contrabanda strategică. Doamna Nabiullina s-a internat în spital. Dacă domnul Putin se va atinge și de banii rămași (circa 150 miliarde $) nu este exclus ca doamna Nabiullina să-și dea demisia pe motiv de sănătate.
Fără priceperea Elvirei Nabiullina, Rusia ar fi dat demult faliment în contextul aventurii militare ratate din Ucraina. Acestea sunt circumstanțele dificile în care Moscova și Teheranul au început negocierile pentru prelungirea acordului din 2023 privind importul de cereale. Iar domnul Putin nu a avut de ales: a anunțat că de acum încolo, grâul se vinde pe dolari. Frate, frate, dar pâinea e pe valută forte!
Pâine numai pe dolari
Trăim într-o lume globalizată: SUA notifică băncile chineze, care bagă Rusia în criză valutară și o determină să condiționeze exportul de grâu spre Iran de plata în dolari. Iar din acest punct de vedere, Iranul se află într-o situație grea: din motive economice dar și culturale, fiecare iranian consumă 160 kg. de pâine pe an. De aceea, Iranul importă an de an cantități mari de grâu, fără a-și putea îndestula populația: în aprecierea ONU, în 2017, 9,6 milioane de iranieni nu-și puteau permite ”o dietă sănătoasă”; în 2020, numărul celor ce sufereau de malnutriție a crescut la 17,1 milioane – aproape un sfert din populație.
Iar în ultimii ani, pe fond de secetă, importurile de grâu au atins un nivel nemaivăzut. În 2013, Iranul a importat 7 milioane tone grâu; în 2021, 9 milioane tone; iar în 2022, 15 milioane tone. Datorită sancțiunilor, Iranul nu are acces la valuta necesară pentru a plăti asemenea cantități de grâu de import. Când rezervele valutare ale Teheranului s-au golit, cargourile cu cereale au început să se îngrămădească în rada porturilor Bandar Khomeini și Bandar Abbas, așteptând confirmarea plății pentru a descărca.
Datorită relațiilor privilegiate dintre Moscova și Teheran, majoritatea acestor importuri de grâu provin din Rusia: 83% în 2021, 72% în 2022. Iar începând din toamna anului 2022, pe fondul războiului din Ucraina, care a dus la creșterea prețului cerealelor, adâncind criza valutară a Iranului, cargourile rusești au început să se îngrămădească în rada porturilor iraniene: în primăvara 2023, 650.000 tone grâu rusesc era blocat astfel.
Grâu contra drone
Și de-odată, după șase luni de așteptare, în martie 2023 navele rusești au început descărcarea. Mai mult: Statul iranian a mai comandat cantități suplimentare de grâu rusesc, care au fost livrate în mai – iunie, deși în Iran începuse sezonul de recoltare! S-a aflat că, în martie 2023, guvernele celor două țări încheiaseră un Acord privind livrarea de cereale – document al cărui conținut este, în continuare, strict secret.
În același timp, drone iraniene au început să cadă peste orașele ucrainene. În mediile de afaceri s-a făcut imediat legătura: „cu certitudine nu este greu de concluzionat că afacerea cu cereale și livrarea de drone ar putea fi, într-un anume fel, foarte intim legate”.
Vreme de 9 luni, sistemul a funcționat: grâul importat din Rusia era plătit nu în dolari, ci în drone, obuze și rachete. Între timp însă, Rusia a început să producă propriile drone kamikaze, iar în ce privește rachetele și obuzele, și-a găsit alt furnizor: Coreea de Nord. Iar cum Moscova este ea însăși în criză valutară, acum cere ca de la 1 martie 2024, grâul să-i fie plătit în dolari americani. Guvernul iranian nu va putea plăti, fiindcă țara e în criză: deficitul oficial prevăzut în Bugetul 2024 – 2025 e de 30%, iar inflația e de 50%.
Probleme în Iran
Noile pretenții ale Rusiei au fost resimțite, la Teheran, ca o lovitură de pumnal pe la spate – mai ales că survin în preziua alegerilor din Iran, prevăzute a se desfășura la 1 martie. Iar în fața alegătorilor, Guvernul Raisi nu prea are cu se să se laude: deja zvonurile privind o nouă criză a pâinii au început să circule, autoritățile interzic să se vândă mai mult de trei lipii de persoană.
După atentatul din 3 ianuarie, această nouă criză a pâinii demonstrează că regimul teocratic nu poate asigura nici securitatea alimentară și nici securitatea militară. Rezultatul ar putea fi o catastrofală neprezentare a alegătorilor la urne.
Problema de bază, într-o dictatură, e ca Regimul să mențină în sufletul cetățeanului convingerea că este singur, că numai el este contra Guvernului. Dar când cetățeanul vede că mai mult de jumătate din electorat nu se mai deranjează să participe la mascarada alegerilor, începe să înțeleagă că nu el e singur – ci Regimul e singur contra tuturor.
Bate șaua să priceapă ...
De luni de zile, propaganda Regimului de la Teheran ridică în slăvi atacurile împotriva Israelului întreprinse de teroriștii HAMAS și HOUTHI. Treptat, chiar și cetățeanul de rând începe să priceapă că întreținerea zecilor de mii de militanți înarmați din Gaza, Liban, Yemen, Siria și Irak costă sume astronomice. Iranianul de rând începe chiar să bănuiască, că miile de rachete trase asupra Israelului au fost fabricate cu bani iranieni – asta în condițiile în care Guvernul de la Teheran a anunțat anularea subvențiilor la alimente.
Ca și sovieticii în anii 1950, Guvernul de la Teheran mizează, mai nou, pe succesele sale din domeniul rachetelor, pentru a-și ameliora imaginea, pentru a calma agitația socială. Dar și pentru a intimida Israel, ca să-și schimbe comportamentul în Gaza. Astfel, în 15 – 16 ianuarie, Iranul a lansat atacuri cu rachete împotriva unor ținte din Siria, Kurdistan, Pakistan.
Pentru prima dată s-au folosit rachete cu rază medie de acțiune, ”Kheibar Shekan”, capabile să lovească Israel. Iar în 20 și 28 ianuarie, iranienii au lansat, cu rachete ” Simorgh”, sateliți – dovedind astfel că au o bază de plecare pentru rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să afecteze SUA. Și iată, poziția Israel și a SUA față de Iran a început să se schimbe...
Perspective dinspre Răsărit
Această repoziționare a triunghiului Israel – SUA – Iran a avut imediat consecințe globale. În prezent, traficul navelor port-container, care transportă marfă chineză către Europa și Africa de Nord, e grav afectat: - 67%. Și uite așa, în 26 – 27 ianuarie, imediat după prima lansare a rachetei ” Simorgh”, pe fondul evoluției atitudinii Statelor Unite, au avut loc la Bangkok discuții ”sincere” și ”substanțiale” între ministrul chinez de Externe, Wang Yi, și consilierul în probleme de securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan.
Discuțiile au durat 12 ore! Cu chinezii a fost discutat și convenit „un acord provizoriu care reunește cererile israeliene și ale Hamas și care permite eliberarea celorlalți ostatici și întreruperea ostilităților timp de până la două luni”. În schimb, SUA au solicitat Chinei să folosească influența sa asupra Iranului pentru a ridica blocada HOUTHI. Iar China chiar are influență: Iranul e membru al Shanghai Cooperation Organization, China a investit zeci de miliarde în Iran, e principalul cumpărător de petrol iranian și sprijină accederea Iranului în BRICS.
Traficul navelor cu GPL din Quatar, oprit de război
Foarte afectat, practic oprit e și traficul navelor care transportă gaz lichefiat din Quatar spre Europa. Și până acum Qatar a jucat rolul de intermediar între SUA, Israel și HAMAS, fiindcă are influență asupra organizației teroriste: toate filierele de finanțare trec prin respectivul Emirat. Grav afectat este și Egiptul: traficul prin Canalul Suez a scăzut cu 42%, iar autoritățile de la Cairo au nevoie de veniturile din taxa de tranzit. Și atitudinea Israelului a început să se schimbe, după lansările de rachete cu rază medie de acțiune, ”Kheibar Shekan”.
Așa că duminica trecută s-au întâlnit discret, undeva prin Franța, prim-ministrul din Qatar, Al Thani, șeful serviciilor de informații egiptene, Abbas Kamel, și directorul Mossad, David Barnea: directorul CIA, William Burns, le-a prezentat prevederile acordului discutat cu chinezii, la Bangkok. Probabil că, la fel de discret, emisarii chinezi au vizitat Teheranul pentru a prezenta acordul și perspectivele de ridicare parțială a embargoului american, astfel încât Iranul să poată cumpăra grâu pe dolari, iar nu pe drone.
Istoria se repetă
La 24 octombrie 1973, când diviziile blindate israeliene ajunseseră la 100 km. de Cairo, Secretarul de Stat Kissinger a discutat situația cu ambasadorul sovietic, Dobrînin. Apoi Casa Albă și Kremlinul au avut un schimb de scrisori.
Prim-ministrul sovietic, Kosîghin, a comentat: „Nu e rezonabil să ne trezim implicați într-un război contra Statelor Unite din cauza Egiptului și Siriei”. A doua zi, Israel, Siria și Egipt conveneau încetarea focului.
După 50 de ani, cam la fel stau lucrurile. Cu deosebirea că, de data aceasta, axul evoluției nu mai e relația Washington – Moscova, ci relația Washington – Beijing. Ceea ce e grăitor. Să vedem dacă, în această nouă formulă, sistemul de ”stabilizare strategică discretă” se va dovedi la fel de eficient ca în secolul trecut când, în vechea formulă, a reușit să împiedice vreme de decenii transformarea Războiului Rece în Război Mondial.