Va fi haos în Europa! Peste 1500 de zboruri, afectate

În luna septembrie ar putea avea loc cea mai mare grevă din istoria companiei aeriene British Airways.

Zborurile în Europa ar putea fi perturbate toată luna septembrie de numeroasele greve anunţate. Sute de curse British Airways riscă să fie anulate luni şi marţi, dacă piloţii şi conducerea companiei nu se înţeleg în privinţa salariilor, scrie Digi24.

Ar fi cea mai mare grevă din istoria companiei şi ar afecta aproape toate cele 1.600 de zboruri şi 290.000 de pasageri.

Piloţii au de gând să repete greva şi pe 27 septembrie.

Şi angajaţii spanioli ai Ryanair au anunţat un calendar al protestelor.

Orarul zborurilor către Spania ar putea fi afectat duminică si săptămâna viitoare în zilele de vineri şi duminică, apoi pe 20, 22, 27 şi 29 septembrie.