Va creşte consumul de tutun

EFECT. Fumatul va deveni mai frecvent în perioada de criză, potrivit experţilor americani de la Universitatea de Stat din Georgia, SUA, citaţi de presa americană.

Deşi tutunul provoacă moartea a peste şase milioane de oameni anual, în această perioadă este de aşteptat ca persoanele care îşi pierd slujbele, şomerii şi toţi cei afectaţi de criză să apeleze din ce în ce mai mult la produse ieftine de „consolare”, printre care se numără şi ţigările.