AUTO. Compania americană Ford a anunțat că va închide pentru șase zile lucrătoare, până pe 9 iulie, o unitate de producție auto din Rusia, specializată pe modelele Focus și Mondeo.
Motivul invocat a fost scăderea vânzărilor de automobile, pe fondul crizei. Fabrica își va relua activitatea la capacitate normală pe 13 iulie, apoi o va întrerupe din nou pe 20 iulie, timp de trei săptămâni, conform programului anual de vacanţă. Ford este prezent și în România din 2007, după ce a achiziționat uzina auto din Craiova.