Sociologul Mirel Palada arată care este legătura dintre USR și PRM și că cele două formațiuni ar fi mult mai apropiate din punct de vedere al electoratului căruia i se adresează.
Mirel Palada și-a explicat teoria în emisiunea „Față în față”, moderată de jurnalistul Alecu Racoviceanu, difuzată pe EVZ TV. În opinia sociologului, legătura dintre USR și PRM constă în faptul că cele două formațiuni politice se adresează cam aceluiași tip de electorat, format din salariați care nu reușesc să depășească un anumit status social și să parvină. Potrivit teoriei acestuia, de-a lungul timpului în societate apare o structură, mai mare sau mai mică, în funcție de evoluția economică, a celor care trăiesc de la o zi la alta și care are un anumit tip de frustrări.
„Există o structură socială constantă, când mai mare când mai mică, în funcție de evoluția economică, a celor care trăiesc de azi pe mâine, care nu reușesc să se chivernisească. Acest tip de populație, activă, o forță de muncă la marginea șomajului, care nu reușește să depășească un anumit palier de status social acumulează frustrări din ce în ce mai puternice”, a arătat Mirel Palada.
El a arătat că începând din 1990 și până în prima parte a anilor 2000, această structură socială, pe care o numește precaritate, era formată, preponderent din lucrători cu ocupații manuale care s-au orientat spre Partidul România Mare condus de Vadim Tudor.
„În anii 90 și începutul anilor 2000 era o forță de muncă însemnată care, văzând cum România se schimbă de la o zi la alta, cum vine viitorul peste ei, a acumulat frustrări. Pe aceia i-a călărit Vadim și le-a smuls voturile”, a precizat Mirel Palada.
USR a înlocuit PRM
Sociologul a mai arătat că ulterior, structura socială a populației României a suferit mai multe schimbări. În primul rând, a arătat acesta, o mare parte dintre românii cu ocupații manuale, în jur de 3 milioane, au emigrat, iar acest lucru s-a văzut în declinul partidului condus de Vadim Tudor.
„Pe de altă parte România s-a integrat în zona de servicii. Ponderea de servicii a crescut din ce în ce mai mult și plus-valoarea creată de servicii a fost în zona ocupațiilor non-manuale, de tastatură. Este vorba de cei care câștigă bani din excel sau powerpoint. Tot precariat este, pentru că are aceeași relație cu cei care au bani. Ei nu au bani, lucrează pentru cei care au bani, deținătorii de capital în termeni marxiști, dar resentimentul și frustrarea sunt asemănătoare”, a explicat Mirel Palada.
În aceste condiții, a explicat el, stilistic și structural, USR-ul din prezent este PRM-ul de acum 20 de ani, pentru că vin să exploateze ideologic și politic niște frustrări și resentimente generate de o anumită structurare socială.