USL nu vine la discursul lui Băsescu

Ponta şi Antonescu pun condiţii greu de acceptat pentru a fi prezenţi astăzi în Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu va ţine astăzi un discurs în Parlament pe teme de politică internă. Reorganizarea teritorială a ţării şi revizuirea Constituţiei vor fi, cu siguranţă, punctate de şeful statului.

Momentul se anunţă unul tensionat. La ultima întâlnire, la consultările de la Cotroceni de săptămâna trecută, liderii USL au mimat un dialog politic, venind în faţa şefului statului cu propuneri ce nu puteau fi acceptate de acesta: guvern tehnocrat şi alegeri anticipate.

Mai mult, în weekend, preşedintele PSD, Victor Ponta, a pus trei condiţii pentru ca parlamentarii USL să fie prezenţi la discursul şefului statului. El i-a cerut lui Băsescu să renunţe la reorganizarea administrativă, să accepte propunerea privind construirea unei relaţii tripartide şi să-i ceară scuze Regelui Mihai.

În context, Victor Ponta a reîncălzit ieri subiectul anticipatelor, cerându-i preşedintelui să convoace consultări pe această temă. Prezent la lansarea programului USL pe tema agriculturii, la Alexandria, liderul social-democrat s-a folosit de prilej pentru a lansa noi atacuri la adresa preşedintelui. El a urcat la tribună după Crin Antonescu, motivând că, la consultările de la Cotroceni, au vorbit împreună şi a văzut cum "Băsescu căuta după sticlă pe jos." A făcut şi o trimitere la Elenele din istoria României. "O carieră nefastă pentru România (n.r- cariera politică a şefului statului), un moment greu pentru România, care seamănă izbitor cu un alt moment din istoria noastră: a existat Carol al II-lea cu Elena lui, Ceauşescu cu Elena lui, există şi Băsescu cu Elena lui", a spus Ponta.

Reorganizarea se amână

Pe de altă parte, USL a salutat decizia luată sâmbătă de UDMR în privinţa reorganizării. Uniunea nu va accepta varianta de reorganizare cu 8 regiuni plus două judeţe: Harghita şi Covasna şi nicio altă variantă de reorganizare.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că va propune Coaliţiei amânarea acestui subiect pentru ca ţara să nu intre într-o criză politică. Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, a sfătuit însă Uniunea să nu iasă de la guvernare pentru că PNL alimentează atmosfera antimaghiară. Coaliţia se va aşeza din nou, astăzi, la masă pentru a tranşa problema reorganizării, dar şi a Statutului minorităţilor pe care UDMR îl vrea adoptat până la sfârşitul săptămânii. Ideea unei amânări a reorganizării a fost luată în calcul şi de vicepreşedintele PDL, Elena Udrea, care a declarat că "dacă nu există suport politic, atunci nu rămâne decât să o amânăm".