USL începe să dea din ce în ce mai multe semne de teamă că românii vor invalida prin neprezentare referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. După cum se ştie, dacă la vot nu se prezintă peste jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot, acesta nu va fi valid.
În ultima săptămână, a apărut în rândul societăţii civile, pe bloguri şi pe reţeaua socială Facebook, un curent favorabil neprezentării la referendum. Aceasta ar putea avea ca efect invalidarea referendumului, pentru că, fără o prezenţă de peste jumătate din totalul alegătorilor din România, demersul este eşuat din punct de vedere legal.
Neprezentarea este văzută de partizanii săi ca un refuz de a legitima demersul USL de suspendare a şefului statului, votat în Parlament de aleşi care au dosare penale.
Este, totodată, un protest faţă de lipsa de scrupule a USL, care a recurs, pentru a-şi atinge scopul, la asemenea forţări ale cadrului legal încât s-a ajuns, ca efect, la compromiterea României pe plan internaţional şi la prelungirea monitorizării Comisiei Europene.
Până la urmă, argumentează susţinătorii acestei variante, cine doreşte cu adevărat să îl demită pe Traian Băsescu se duce la referendum şi votează "DA". În mod evident, cei care nu se prezintă la vot fie nu simt ca pe o prioritate arzătoare demiterea preşdintelui suspendat, fie de-a dreptul nu o doresc
Mobilizarea la urne, problema USL
Mobilizarea la urne trebuie să fie, în primul rând, preocuparea USL, care a iniţiat-o şi ai cărei cărei lideri au mizat atât de mult pe suspendarea şi demiterea preşedintelui încât şiau compromis ei înşişi carierele în plan extern.
Uniunea se vede ajunsă în situaţia paradoxală de a se chinui să-i mobilizeze la vot pe susţinătorii lui Traian Băsescu, fără de care nuşi poate vedea legitimat demersul.
SOCIETATEA CIVILĂ, ÎMPOTRIVA PARTICIPĂRII LA REFERENDUM
- "Este imoral să le ceri oamenilor să participe la o mascaradă, să fie părtaşi la legitimarea unui puci, a unei lovituri de stat, a unui atac împotriva statului de drept şi democraţiei. Referendumul este rezultatul voinţei lor, a puciştilor, a acelora care, aşa cum Comisia Europeană a spus-o deja oficial în raportul MCV, nu respectă separaţia puterilor în stat, încalcă Constituţia şi supremaţia legii". (Mirel Valentin Axinte, "Procesul, de Victor Ponta. Şi obligaţia morală a boicotului", disponibil la www.blogary. ro)
- "Participarea la referendum înseamnă, oricum aş vota, că susţin acţiunea lui Ponta şi Antonescu, că accept o procedură nedemocratică, că sunt de acord ca, de acum înainte, preşedintele României să fie demis de fiecare dată când majoritatea parlamentară are altă culoare politică. (..)Eu nu cred că acest scrutin este "corect". (Mircea Marian, "De ce nu votez la referendum", disponibil la www.evz.ro)
- "Parlamentul trebuie să convingă Poporul că gravitatea faptelor este atât de mare, că peste 9 milioane de români vor fi atât de indignaţi şi agitaţi că vor lăsa tot, masă, casă, televizor, concediu în Grecia, ieşind la vot să-şi exprime poziţia. Dacă nu ies, testul gravitaţii în ochii Poporului nu este trecut. Punct. Indiferent de cum arată distribuţia voturilor exprimate. Fără cvorum, rezultatul final este delegitimarea deciziei Parlamentului şi prin implicaţie, a Parlamentului, în ansamblu" (Dragoş Paul Aligică, "Inepta şi iresponsabila strategie a echipei Băsescu", disponibil la contributors.ro)
- "La Referendum 2012, totul este la vedere. Programul de vot a fost prelungit, de la piaţa de dimineaţă a pensionarului până la hora de la căminul cultural pentru junii satului.(...) Fiecare are argumente bine întemeiate pentru o opţiune sau alta, dar chiar credeţi că va exploda spiritul civic în electoratul român?" (Viorel Dobran, "Serviţi un referendum?Cum să fie? Mai bine făcut? Mai luăm şi din părţi?", disponibil la www.voxpublica.realitatea. net).
Cătălin Stoica (CURS) Uniunii îi este teamă că cetăţenii nu se vor prezenta la vot Nu toţi cei care declară în sondaje că vor merge la vot, chiar se prezintă la urne, este de părere Cătălin Stoica, directorul CURS. "Dacă ar fi să vă dau un exemplu, e ca la nuntă. Trimiteţi invitaţiile, mulţi te asigură că vin, dar nu vor veni toţi în ciuda asigurărilor", a spus sociologul. "Prezenţa de 50% plus unu la vot va fi calculată oficial folosind nişte liste electorale care nu mai sunt actualizate, aceste liste îi includ pe românii care acum sunt plecaţi din ţară... Normal că dacă tu te raportezi la o bază mai mare - 18 milioane, nu o săţi iasă 60%, o să iasă undeva la 50% sau cine ştie cum va fi. Eu cred că Imperiul roman avea o evidenţă mai bună a cetăţenilor săi decât are statul român în prezent", a mai spus Stoica. Directorul CURS a mai susţinut că perioada concediilor favorizează absenteismul la urne, mai ales în rândul electoratului PNL şi PDL. "Oamenii ăştia sunt recrutaţi cu precădere din clasa mijlocie, venituri peste medie, oamenii ăştia încă mai au bani să plece în concedii. USL are o problemă, pentru că USL înseamnă PNL şi PSD, şi votanţii PNL-ului sunt asemănători în anumite privinţe celor ai PDL-ului, în timp ce ai PSD-ului sunt din zona rurală, sunt pensionari, oameni care sunt acasă pentru că nu au unde să meargă", a mai spus sociologul. CITIŢI ŞI:
- Băsescu la GDS: Generaţia tânără din PSD, mult mai rea decât generaţia lui Iliescu
- TELEORMAN. USL vrea să scoată 80% din electorat cu TOMBOLE
- Cezar Preda: Dacă referendumul este invalidat, Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni
- UDMR: Maghiarii din România să voteze la referendum "după conştiinţă"
- USL MAI INVENTEAZĂ O MANEVRĂ. Referendum de două zile pentru a-l demite pe Băsescu
- Traian Băsescu cere clarificarea regulilor după care se va desfăşura referendumul