Dacă socialiştii europeni nu mai vor să vină la Bucureşti, USL şi-a propus să nu-i lase nici pe democrat-liberali să le tihnească reuniunea Partidului Popular European. Ca urmare, în exact aceeaşi perioadă în care popularii au congres în Capitală, Uniunea va organiza un miting.
Fireşte, liderii Uniunii neagă că suprapunerea cu Congresul PPE, care va avea loc între 17 şi 18 octombrie la Bucureşti, este altceva decât o coincidenţă. Este greu de crezut însă că USL nu urmăreşte să rupă gura târgului, atât cel românesc, cât şi cel european, dat fiind că printre popularii europeni care vin la Bucureşti se vor afla cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso şi preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy. "Se va desfăşura între 17 şi 19 octombrie, va fi mitingul de lansare a candidaţilor USL", a declarat vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu pentru ziare.com. Uniunea vrea să mobilizeze 100.000 de oameni, deşi, mai moderat, Nicolăescu anunţă doar 50.000. "Vrem să scoatem 50.000 de oameni în stradă, tot ce e peste e bine", a informat liberalul. "Vrem să arătăm că USL e cea mai importantă forţa politică din România". CITIŢI ŞI:
- VEZI unde candidează "greii" USL la alegerile parlamentare