Biroul Electoral Judeţean Timiş a admis o plângere depusă de PNL, referitor la Alianţa Electorală PSD – UNPR – PC, prin care liberalii au cerut înlăturarea afișelor care conțin sigla USL, despre care susțin că nu mai există.
Biroul Electoral Judeţean Timiş a admis plângerea depusă de către Partidul Naţional Liberal, filiala Timiş, privind acţiunile Alianţei Electorale PSD – UNPR – PC de împiedicare a PNL în desfăşurarea campaniei electorale în condiţiile prevăzute de lege, în termen oneşti şi democratici. PNL Timiş a cerut, prin plângerea depusă marţi, 6 mai 2014, dispunerea măsurilor necesare pentru sancţionarea acestor abateri, în special prin înlăturarea materialelor ce conţin trimiteri explicite la USL şi interzicerea utilizării pe viitor a însemnelor USL, această alianţă nemaiexistând şi neputând exista fără acordul PNL. Prin decizia BEJ Timiş s-a hotărât ca afişele care au însemnele USL şi mesajele „USL trăieşte”, „Continuăm USL” să fie înlăturate. ”Considerăm că în acest fel se pune capăt unor practici deopotrivă nelegale şi imorale ale PSD şi acoliţilor săi. În susţinerea contestaţiei, PNL Timiş a depus la BEJ Timiş imagini din mai multe localităţi din judeţ”, a declarat Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.
Oficialii PSD au depus o contestație la această decizie a BEJ Timiș.