Ce pățești dacă aperi un șofer Uber. Bătaie cruntă și poliție indiferentă! A pățit-o una dintre cele mai frumoase femei!

Fosta Miss Univers, Ushoshi Sengupta, o regină a frumuseții de origine indiană, a fost atacată de două ori, în aceeași zi, de aceeași bandă de tineri. Aceștia l-au bătut pe șoferul care o transporta pe Ushoshi Sengupta.

Fosta Miss Univers a dezvăluit detaliile teribile ale atacului într-o postare video pe Facebook, prin care a arătat că poliția a dat dovadă de incompetență și lipsă de interes.  Ea se îndrepta cu un coleg, după o întâlnire, la hotelul JW Marriott Kolkata din Bengal, orașul său de origine, când s-a întâmplat primul atac.

Potrivit spuselor fostei Miss Univers, 15 tineri l-au scos cu japca, din mașină, pe șofer și l-a bătut cu bestialitate, după ce unul dintre ei, motociclist fiind, s-a ciocnit cu mașina.

„Am fugit pe stradă la postul de poliție din Maidan, am văzut un ofițer și l-am rugat să vină cu mine", a spus aceasta. „Dar polițistul mi-a spus că nu se afla sub jurisdicția sa, ci a unui alt post de poliție. Atunci am început să plâng și l-am implorat să vină pentru că, de altminteri, băieții l-ar fi ucis pe șofer. Când au intervenit, băieții i-au împins și au reușit să scape”, a adăugat fosta Miss Univers.

Ulterior, aceștia au urmărit-o, șase dintre ei erau pe trei motociclete și au distrus mașina. A ieșit afară din nou, a început să țipe și mai mulți localnici au ieșit afară.

În cele din urmă, aceasta s-a dus la un post de poliție pentru a depune o plângere, însă polițiștii au trimis-o în altă parte, moment în care a început să urle, reușind astfel să depună plângerea.